Cioloș a făcut marele ANUNȚ. Ce DECIZIE a luat în privința USR

Cioloș a făcut marele ANUNȚ. Ce DECIZIE a luat în privința USR

Fostul premier, Dacian Cioloș, a scris pe pagina sa de Facebook despre decizia pe care a luat-o în privința intrării în USR. De asemenea, el a precizat ce ar însemna pentru USR intrarea sa în formațiune.

„Dragi prieteni,

mai ales, dragi prieteni membri USR,

Vreau să confirm că decizia mea este să nu fac pasul spre Uniunea Salvați România.

Ne puteți urmări și pe Google News

De altfel, este o concluzie la care am ajuns încă înainte de a apărea toate speculațiile, înainte de înființarea acelei comisii de negociere în USR, de pozițiile și de reacțiile din ultimele zile.

Este o decizie pe care am luat-o după primele discuții avute cu Nicușor Dan, pe care i-am și comunicat-o acum mai bine de o săptămână, când mi-a prezentat opinia sa clară în calitate de președinte al partidului.

Pentru că nu am explicat aceste lucruri public până acum, aș mai preciza următoarele:

- Am alături de mine colaboratori din echipa guvernamentală de anul trecut, oameni lângă care am construit politici de care România are și va avea nevoie, oameni care, am toată încrederea, mai pot face încă multe lucruri bune pentru țară. Nu s-a pus niciodată problema ca eu să negociez pentru mine o poziție sau alta în USR, așa cum reiese din unele poziții publice. Discuțiile s-au purtat în jurul unui posibil proiect comun între această echipă și USR.

- Discuțiile cu președintele USR le-am purtat întotdeauna cu deschidere, cu bunăcredință, concentrându-mă pe ceea ce putem construi împreună. Nu voi fi eu vreodată cel care să vrea să dea pe cineva la o parte, să vrea să vină la o masă deja așezată sau să culeagă roadele muncii altora.

- Nu mă consider în măsură să judec resorturile deciziilor luate în USR. Respect propunerea celor care își doresc să vin în USR și le mulțumesc pentru aceasta. Consider însă că dezbaterea nu ar trebui să fie despre o persoană, oricare ar fi ea, ci despre măsura în care USR dorește să se deschidă celor care vor să contribuie la acest proiect politic. E o decizie pe care trebuie să o ia USR.

Pentru mine este limpede că intrarea mea în partid în acest moment ar duce la dezbinare, un lucru pe care nu-l doresc. Am convingerea că, în măsura în care acțiunile noastre au la bază aceleași valori morale și dorința de a pune umărul la transformarea României în mai bine, este foarte probabil ca drumurile noastre să se reîntâlnească”, a scris Cioloș.

Aceste precizări vin în contextul în care acum vreo două săptămâni, Dacian Cioloş şi reprezentanții USR au început negocierile. Cristian Ghinea a fost cel care a plusat și a cerut să fie analizată posibilitatea ca Dacian Cioloş să facă pasul spre USR. Fostul ministru al Fondurilor Europene în Cabinetul Cioloș, actual deputat USR, Cristian Ghinea, a trimis o scrisoare către membrii USR pe tema discuțiilor purtate cu Cioloș pentru o eventuală intrarea a acestuia în partid. Ghinea a anunțat că el a fost cel care a inițiat discuțiile cu conducerea formațiunii, dar că răspunsul a fost "în esența negativ" și că i s-a spus că fostul premier ar fi "un elefant prea mare pentru USR".

Nicușor Dan s-a împotrivit, pe motiv că opinia publică ar percepe că USR s-ar agăța de imaginea lui Cioloș. Liderii USR din teritoriu cred că notorietatea lui Cioloş era cheia succesului, în timp ce cu Nicușor Dan USR  nu mai poate creşte, susţine un lider din teritoriu.  Deputatul USR și liderul organizației din Iași, Cosette Chichirău, declara vineri, la Bacău, că "există presiuni interne și externe pentru ruperea USR, una dintre ele fiind vehicularea numelui fostului prim-ministru" Dacian Cioloș.

În campania pentru alegerile parlamentare din 2016, Dacian Cioloș - premier în funcție - a fost imaginea afișelor PNL. Totodată, Cioloș a participat înainte de alegeri la o dezbatere organizată de USR la care au participat candidații la parlamentare. Cioloș a spus atuncă că USR e un exemplu bun pentru politica românească și că se regăsește în valorile lor.

Citiți mai multe AICI despre culisele curtării lui Dacian Cioloș pentru a intra în USR.