Cioloş reacţionează la decizia CCR privind interzicerea interceptărilor de către SRI: S-a creat un VID legislativ

Cioloş reacţionează la decizia CCR privind interzicerea interceptărilor de către SRI: S-a creat un VID legislativ

Premierul Dacian Cioloş a apreciat că decizia Curţii Constituţionale privind interzicerea interceptărilor de către SRI a creat un gol legislativ şi că urmează să se discute în CSAT despre această hotărâre.

"Este soluția de moment, cel puțin. Este important să nu existe un vid legislativ din punctul acesta de vedere. Deci, e soluția de moment și, sigur, va fi timp să vedem dacă sunt alte soluții mai bune, dar important este să nu se întreruptă procesul de cercetare în justiție", a declarat prim-ministrul, la sediul Ministerului Finanțelor unde participă la lansarea proiectului "Transparență Bugetară".

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a anunțat, joi, că Guvernul a lucrat la o ordonanță de urgență privind interceptările și vineri seară, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Executivul o va adopta.

"Guvernul a lucrat la o ordonanță de urgență, a făcut-o împreună cu Parchetele, cu Ministerul Public, DIICOT și DNA. Mâine avem CSAT, pentru că ne trebuie avizul CSAT, și mâine seară Guvernul va adopta această ordonanță de urgență", a spus Prună, la Palatul Victoria.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit ministrului, România se află în situația în care nu are altă infrastructură în materie de interceptare a comunicațiilor decât cea administrată de SRI, soluția fiind folosirea acesteia cu eliminarea oricărei intervenții umane din partea celor de la Serviciul Român de Informații și cu implicarea exclusivă a procurorului și a poliției judiciare.