Cioroianu,"iertat" de un interlop

Cioroianu,"iertat" de un interlop

Ministrul Adrian Cioroianu s-a intalnit la Roma cu Costica Argint, un urmarit international de cinci ani.

Costica Argint, liderul unei asociatii de romi din Peninsula - cel care, miercuri, la Roma, a dat mana cu premierul Calin Popescu-Tariceanu si, intr-o explozie de generozitate, „l-a iertat” pe ministrul de externe Adrian Cioroianu pentru declaratia privind deportarea in desert a romanilor infractori - este urmarit international de cinci ani.

Azil politic in Italia

Potrivit unor surse din politie, in mai 1997, Costica Argint a intrat intr-un bar din localitatea vranceana Gugesti, a distrus mai multe bunuri si a ranit grav doua persoane. In acelasi an, in timp ce era judecat, Argint a plecat din tara, deoarece pe numele sau nu exista nicio masura de restrictie. In 2002, el a fost dat in urmarire prin Interpol.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult, in iunie anul acesta, autoritatile romane au emis pe numele lui si un mandat european de arestare. Motivul: Argint a fost condamnat de magistratii Tribunalului Vrancea la 3 ani si 6 luni de inchisoare pentru tentativa la vatamare corporala, ultraj contra bunelor moravuri, lipsire de libertate si violare de domiciliu.

In plus, el avea deja doua condamnari la pedepse cu suspendare. „In 2006, Interpol Roma ne-a comunicat ca Argint e azilant politic in Peninsula, iar cererea de extradare formulata de autoritatile romane se afla pe rolul Curtii Supreme din Roma”, au adaugat sursele citate.

Ieri, Ministerul Afacerilor Externe a precizat ca ministrul Cioroianu nu s-a intalnit si nici nu a purtat o discutie particulara cu Costica Argint, care a fost doar „unul dintre participantii la intalnirea delegatiei romane cu reprezentantii asociatiilor romanilor din Italia”. Imagini difuzate ieri de televiziuni il prezinta insa pe ministru stand de vorba cu Argint, cu o mana pe umarul acestuia.

FUGA DIN ITALIA Consatenii lui Romulus Mailat se intorc la Avrig

Aproximativ 60 de persoane din orasul sibian Avrig s-au intors miercuri seara in Romania, ca urmare a deteriorarii relatiilor cu locuitorii din Peninsula.

De frica unor represalii din partea italienilor, ei au ales sa-si lase balta locurile de munca. „Repatriatii” au spus ca, la inceputul saptamanii viitoare, vor mai veni acasa alte zeci de familii din Italia, originare din Avrig, locul de bastina al lui Romulus Mailat.

Majoritatea de etnie roma, ei s-au intors in tara cu masinile personale si cu autocarele. „Am fost la munca si ne-am intors de frica italienilor. Ne era frica si sa iesim la magazin dupa mancare. Ne scuipau pe strada si ne injurau. A fost un cosmar. Nu mai puteam trai intr-o astfel de tensiune si am venit acasa. Suntem peste 50 care ne-am intors”, spune Elisabeta Gancea, care a muncit in Italia timp de doi ani.

„Eu am lucrat la o familie de italieni in Roma. Oamenii au inteles motivele pentru care plec si mi-au spus ca ei nu au nimic cu mine. Speram cu totii ca dupa Sarbatorile de Iarna aceasta agitatie sa treaca repede ca sa ne intoarcem la munca in Italia. Nu e corect ca, pentru o singura persoana, sa aiba de suferit toti romanii din Italia. Eu mi-am intretinut familia de acasa cu ce castigam in Italia”, a mai spus Elisabeta.

Romii sustin ca femeile lor care lucrau in agricultura castigau intre 400 si 600 de euro lunar, iar barbatii, in constructii, primeau in jur de 1.200 de euro lunar. (Dragos Popescu)

MECANISM

David vrea interdictie proportionala cu fapta   Romanii trebuie sa respecte legea italiana, dar si autoritatile italiene trebuie sa-i trateze nediscriminatoriu. Acesta a fost mesajul ministrului roman de interne, Cristian David, la intalnirea de ieri cu Franco Frattini, comisarul european pentru justitie, libertate si securitate. Prezent la Bruxelles la intrunirea ministrilor de interne din tarile membre UE, David a precizat ca „mecanismul de indepartare” a imigrantilor romani infractori din Peninsula trebuie „lamurit”. „Perioada de interdictie de intrare in Italia trebuie sa fie proportionala cu fapta comisa si trebuie sa fie argumentata temeinic”, a spus acesta. Ministrul a dat ca exemplu un decret de expulzare cu interdictie pe trei ani emis pentru un roman care „acum trei ani ar fi furat o bicicleta”. (Ana Jitarita, din Bruxelles)

ROMA Manifestatie impotriva romilor

Un partid de extrema-dreapta din Italia - Fiamma Tricolore (Flacara Tricolora) - va organiza sambata, la Roma, un miting pentru a cere desfiintarea taberelor de romi din capitala. Manifestatia va avea loc in cartierul Marconi, unde a fost infiintata si tabara din Tor de Quinto. „Exista o tensiune sociala cauzata de imigratia necontrolata, mai ales intr-un oras ca Roma, unde agresiunile romanilor impotriva italienilor au devenit ceva normal, cu furturi si jafuri, pana la uciderea Giovannei Reggiani”, afirma Gianluca Iannone, un lider al formatiunii de dreapta. Fiamma Tricolore cere expulzarea tuturor imigrantilor clandestini.