Acum două săptămîni, aflat în Filipine, Papa Francisc a fost întrebat de o fetiță de 12 ani: ”Mulți copii sînt abandonați de părinții lor. Mulți copii ajung să se prostitueze ori să consume droguri. Cum de îngăduie Dumnezeu așa ceva?” Cu lacrimi în ochi, fetița a adăugat: ”Copiii nu au nici o vină, n-au greșit cu nimic!”. Papa a putut răspunde într-un singur fel: a îmbrățișat-o lung, copleșit nu doar de întrebare ci și de faptul că o făptură inocentă și fragilă suferă întrebînd așa ceva. Atît a putut răspunde pe loc urmașul lui Petru, cu o îmbrățișare. Apoi, adresîndu-se unei imense mulțimi de credincioși, a lăsat de-o parte discursul pe care îl pregătise în limba engleză și a început în spaniolă, limba sa maternă, o meditație provocată de lacrimile fetiței : ”Ea a pus o întrebare la care nu există răspuns și nici măcar nu a putut să o exprime pe de-a întregul în vorbe, ci în lacrimi. Esența întrebării ei te lasă, aproape, fără replică”.
Nu vă grăbiți să arătați că sînteți mai bine antrenați în etică și teologie decît Papa! Tone de cărți, mai mult sau mai puțin inspirate, dau răspuns marii întrebări ”de ce îngăduie Dumnezeu răul?”, precum și variantei ei încă și mai ascuțite ”de ce îngăduie Dumnezeu ca răul să se întîmple celor nevinovați și buni?” Pe unele le-am citit toți, pe alții doar o parte dintre noi, în fine, pe cele mai multe nu le-am citit nici unii. La prima mînă, există cîteva repere majore pe care se construiește răspunsul la această întrebare în textele sacre, la sfinții Părinți ai Bisericii, dar și la marii duhovnici. Nu cred că e nume cu rezonanță în galeria impunătoare a credinței care să nu fi abordat această dureroasă chestiune. Nu mai pun la socoteală osteneala scriitorilor și eseiștilor din toate vremurile pe acest subiect. Dar nu despre o colecție de citate și nici despre savante construcții intelectuale e vorba, de fapt.
Papa Francisc a continuat meditația astfel: ”Doar atunci cînd și noi vom plînge din cauza acestor realități, vom fi aproape de răspuns. Plîngem noi de cîte ori vedem un copil înfometat, un copil abandonat pe stradă care consumă droguri, un copil abuzat, un copil folosit ca sclav? Să învățăm să plîngem așa cum ne-a arătat ea azi. Marea întrebare «de ce suferă copiii?», ea a pus-o plîngînd. Iar răspunsul pe care putem să i-l dăm noi azi este să învățăm să plîngem într-adevăr. Anumite realități în viață pot fi văzute numai cu ochii curățați prin lacrimi.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
