Actualitate
MINUNE: Neamțul care trăiește de 15 ani în România și vorbește ardelenește. „Oi, oi, ce frig o fost!”
Klaus Baade a lăsat traiul în cea mai bogată țară din Europa pentru a se pensiona în România, unde pensia ajunge cu greu la 200 de euro. „Aici e sufletul meu”, a spus el în urmă cu 15 ani, când a văzut o căsuță mică lângă Brad.
Klaus Baade, un cetăţean german care în urmă cu 15 ani a uimit autorităţile din România când a decis să vină aici ca să trăiască şi să muncească, se lasă de dulgherit. Are acum 65 de ani, iar luna viitoare aşteaptă prima pensie. Vrea să se bucure de ea într-un sat izolat de la poalele muntelui Găina. Bucuros c-a scăpat de iarnă
„Oi, oi, oi, ce greu o fost”, exclamă neamţul din Ruseşti când vine vorba de iarna care tocmai s-a încheiat şi care i-a mai dat un fior zilele trecute când, în zona lui, a mai nins puţin. „Or fost unele zile-n care era greu de ajuns şi până la WC, aşa de mare o fost neaua. Ş-apoi or mai fost nişte friguri, oi, oi. O fost cea mai grea iarnă de când am venit eu aicea”. La 12 ani după ce s-a stabilit în Ruseşti, Klaus Baade se poate înţelege cât de cât cu oricine în româneşte. A prins chiar accent de Apuseni. De fapt, neamţul este convins că are şi oareşce origini transilvănene. „În Germania sunt doar vreo 15 familii cu numele Baade. Cuvântul bade e folosit des aicea şi înseamnă ori un om care merge cu oile pe munte, ori un om înţelept la care ceilalţi îi cer sfatul, ori un iubit dorit de mai toate tinerele din sat. Eu oi nu am, tânăr nu mai sunt demult, aşa că poate mie mi se potriveşte varianta omului înţelept”, spune Klaus râzând. Atracţie ilogică pentru Apuseni
Klaus Baade spune că a ajuns pentru prima dată în România la începutul anilor ’90. A venit atunci pentru a ajuta un prieten să-şi aducă o maşină la Brad, în judeţul Hunedoara. „Când am intrat în România am avut impresia că sunt înapoi în timp cu 100 de ani. Apoi am ajuns la Brad şi aici mi-am făcut mai mulţi prieteni buni decât aveam în Germania. Unul dintre ei m-a adus într-o plimbare la Ruseşti. Am văzut o casă mică, ce avea un acoperiş din paie. Atunci am simţit că aici bate inima mea. Aici e sufletul meu”.
Ne puteți urmări și pe Google News
A cumpărat casa cu acoperiş din paie câţiva ani mai târziu, prin 1998. A dat pe ea doar 350 de mărci germane. I-a renovat acoperişul şi a locuit în ea. Apoi, vecinul de peste drum s-a decis să plece. Avea o casă cu acoperiş din ţiglă, ceva mai spaţioasă. A cumpărat-o şi pe aceea, cu 3.000 de euro, iar acum locuieşte în ea. „Ai-hai, de-ar ştii nemţii cum se trăieşte aici! Aici n-ai nevoie de niciun drog ca să te simţi fericit. Ajunge să ieşi afară şi să tragi o gură de aer curat, să simţi un miros de copac înflorit şi-atât. Acolo toată lumea e stresată, cu reguli cu altele şi altele. Aici, în satul ăsta nici n-ai nevoie de televizor. Televizorul meu este asta (spune arătând spre o ferestruică veche prin care se vede muntele Găina în toată splendoarea lui - n.r.). Ieri am văzut în televizor primul semn de primăvară: o buburuză”, povesteşte bucuros neamţul. Neamţul care spune „Nu-mi plac nemţii”
Prietenii din Brad şi mai ales vecinii din Ruseşti au avut o contribuţie importantă la decizia lui Klaus Baade de a rămâne în România. „Cum a fost iarna asta, dacă erau nemţi pe-aici, eu aproape că eram mort într-un sat ca ăsta. Nu ştiu ce mă făceam fără vecini şi prieteni. Am avut probleme cu un picior, reumatism. Săptămâni în şir n-am prea putut să merg după pâine, după apă... Au venit vecinii şi mi-au adus. Tot la două zile veneau şi mă-ntrebau dacă am nevoie de ceva. Apoi, au mai venit şi prietenii de la Brad, atunci când or fost zăpezile mari şi mi-or adus apă minerală, pâine, conserve. Mi-or adus chiar şi bere. Tare mult m-au bucurat. Aşa ceva în Germania nu se întâmplă. Nu-mi plac nemţii, pentru că nu au sufletul românilor”, explică Klaus.
Neamţul râde şi acum de nu se mai poate opri când îşi aduce aminte de expresia feţei psihiatrului din Brad de la care a trebuit să obţină o viză medicală în momentul în care s-a prezentat în cabinet şi i-a spus: „Sunt cetăţean german şi vreau să lucrez în România”. „S-a blocat psihiatrul. A crezut că sunt nebun şi nu a vrut să-mi pună ştampila pe hârtie. Pur şi simplu nu a vrut”. Schimb de experienţă Pe când avea 23 de ani, Klaus Baade a terminat facultatea şi a devenit inginer mecanic. Nu a găsit însă de lucru, aşa că s-a angajat ca ucenic într-un atelier de dulgherie. Dulgher a rămas. Aşa l-a cunoscut pe Dan Bulz, cel care l-a adus prima dată în România, un dulgher din Brad, plecat la muncă în Germania.
Imediat după ce şi-a cumpărat prima căsuţă din Ruseşti, meşterii locali i-au arătat cum se face un acoperiş din paie şi nuiele. A rămas uimit. Şi mai uimiţi au rămas însă localnicii, când Klaus le-a arătat cum ridica el un acoperiş de casă: „În prima zi s-a ocupat doar cu măsuratul şi cu făcutul de schiţe. A doua zi tot ce a făcut a fost să taie bârnele şi bucăţile din lemn. În a treia zi, seara, acoperişul era pus, gata, sus pe casă”, povesteşte Dan Bulz.
Neamţul a făcut câteva acoperişuri şi în zona Bradului, dar majoritatea comenzilor au continuat să-i vină din Germania. „Acuma, la final de aprilie mă duc în Germania să văd dacă mai am vreo comandă. Tot acuma vreau să fac şi actele de pensie. O să-mi vină 350 de euro pensie. Nu e mult, dar cu banii ăştia eu mă descurc aici, la munte. N-o să mai fac acoperişuri că am o vârstă şi am devenit şi leneş. O să am destul de lucru cu treburile de pe lângă casă. Vine cositul, strânsul cireşelor. O să fie de lucru”, spune neamţul.
Recomandările noastre
