Clotilde Armand va fi consilier local la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand va fi consilier local la Primăria Sectorului 1

Candidatul USB la Primăria sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand, a anunţat azi că a ales să devină consilier local la Primăria sectorului 1, ea având de ales între acest mandat şi cel de consilier general al Capitalei.

 ''Am primit acest certifcicat care spune că am fost aleasă consilier în Consiliul Local al sectorului 1. Să ştiţi că am semnat declaraţia care spune că am ales mandatul de consilier al sectorului 1 şi nu mă voi duce la Consiliul General al Primăriei'', a declarat Clotilde Armand într-un filmuleţ postat pe Facebook.

Ea mai spune că va milita pentru transparenţă.

''Vom face tot ce am promis: transparenţa în primul rând. O să publicăm absolut tot ce vom găsi. Vrem să organizăm pe cartiere Sectorul 1, să avem oameni cu care să lucrăm. Facem un apel la toţi cetăţenii Sectorului 1 să ni se alăture nouă, echipei de consilieri. Platforma este în pregătire, va fi gata într-o săptămână şi va trebui să lucrăm cu aceste grupuri de oameni. Nu o să refuzăm oamenii care vor veni, dar va fi foarte important ca fiecare cartier să se organizeze'', precizează Clotilde Armand.

Ne puteți urmări și pe Google News