CLUJ. Avocata care se iubea cu interlopii pe care îi APĂRA. Totul a ieșit la iveală în urma unei ANCHETE privind spargeri de case

CLUJ. Avocata care se iubea cu interlopii pe care îi APĂRA. Totul a ieșit la iveală în urma unei ANCHETE privind spargeri de case

Mai multe spargeri din locuințe care au avut loc în ultima vreme au scos la iveală relații nepotrivite pe care o avocată din Cluj le avea cu interlopii pe care îi apăra.

Avocata Cora Cristina Radu (foto) se îndrăgostea atât de repede de hoții pe care trebuia să îi apere încât își pierdea complet mințile. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca au efectuat în cursul zilei de vineri o percheziție imobiliară la locuința avocatei Radu, deoarece aveau suspiciuni că acolo sunt ascunse bunuri furate.

Actualul iubit al avocatei este MIhai Ștefan Zsoldos, un interlop, specializat în spargeri de locuințe. În ultimele săptămâni Zsoldos a comis mai multe spargeri prejudiciul fiind de mai multe zeci de mii de euro. Gruparea de spărgători fura tot ce le pica în mână, pe lângă bani sau bijuterii, hoții au furat aspiratoare sau chiar uși. Procurorii susțin despre iubitul avocatei Radu că ”ar fi cel mai activ membru al grupului, acesta participând la majoritatea faptelor de furt calificat descoperite până la acest moment, desfășurând împreună cu inculatul Dioszegi Florin și activitatea de valorificare a bunurilor sustrase”.

Avocata se apără și spune că îl iubește pe infractor

Ne puteți urmări și pe Google News

Avocata Radu se apără și spune că l-a cunoscut pe actualul ei iubit, un recidivist cu state vechi în penitenciarele românești, în momentul în care a căutat-o pentru a-i redacta mai multe documente legate de custodia copilului său. Ulterior, avocata, care este mamă a trei copii,  a căzut în mrejele iubirii și și-a pierdut uzul rațiunii.

Una dinstre spargeri a avut loc chiar în noaptea de Anul Nou. Iubitul avocatei i-a spus acesteia că iasă să rezolve o problemă și se va întoarce repede. ”Problema” a fost spargerea casei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj, de unde au fost furate mai multe bunuri de valoare, bijuterii. ”Mihai este iubitul meu. Mi-a adus un aspirator de la mama lui. La percheziție s-au găsit haine de-ale lui, pentru că stătea la mine. Eu mai mult am cheltuit și nu am primit cadouri. Mi-a promis cadouri dar în realitate nu am primit nimic, nici bijuterii și nici aparatură electronică”.

Avocata era înșelată cu o altă hoață

În referat, procurorii dezvăluie faptul că avocata Radu era înșelată de către iubitul infractor cu o membră a grupului. ”Cu privire la inculpata Kallo Marcela Cristina se arată că aceasta este iubita inculpatului Zsoldoș Mihai Ștefan, participând împreună cu acesta și cu ceilalți inculpați la comitarea mai multor fapte penale. Din probele administrate rezultă că aceasta era trimisă de partenerul său să sustragă petru el bunuri din supermarketuri și malluri, activitate care pare să fi reprezentat pentru aceasta un mijloc de obținere a unor surse facile de venit”.

Procurorii arată că Marcela Kallo era persoana care stătea de șase și dacă exista un pericol iminent îl suna pe iubitul oficial al avocatei Radu.

Marcela Kallo a fost arestată la domiciliu, asta după ce judecătorul a stabilit că a participat la doar două furturi, și fiind minoră, o perioadă de arest preventiv fiind o măsura prea aspră în raport cu faptele comise.

Înainte a fost iubita unui proxenet

Înainte de a umbla cu spărgătorul de case Mihai Zsoldos, avocata Radu a fost prietena unui anume Tudor Oltean, condamnat pentru infracțiuni legate de trafic de persoane. Acuzația adusă de procuroriii DIICOT Cluj, grupului de infractori din care face parte și OLtean este următoarea: ”Membrii grupului au acţionat în vederea racolării, transportării şi găzduirii mai multor tinere în vederea plasării lor ca prostituate pentru obţinerea de beneficii. Tinerele astfel racolate, au fost transportate de către membrii grupului infracţional în Austria, Olanda, Spania, Franţa, unde au fost exploatate prin obligarea la practicarea prostituţiei, majoritatea sumelor provenite din aceste infracţiuni fiind însuşite de către membrii grupului”.