CNN boicotat de Casa Albă. "Pedeapsa" nu va fi permanentă

CNN boicotat de Casa Albă. "Pedeapsa" nu va fi permanentă

Nu mai este un secret că pe tot parcursul campaniei prezidenţiale din America, CNN a fost ostil lui Donald Trump. Se pare că Administraţia de la Casa Albă doreşte să pedepsească postul TV ţinându-se departe de platourile lor.

"Ne-am trimis reprezentanții din media unde am considerat că este necesar pentru promovarea programului nostru”, a declarat o sursă de la Casa Albă, adăugând că CNN nu a fost parte din aceste surse media. El a precizat că interdicția nu este una permanentă"-

Un corespondent CNN a declarat: "Casa Alba încearcă să pedepsească CNN și să diminueze o parte din audiența sa. Reprezentanții administrației continuă să răspundă la întrebările jurnaliștilor CNN, dar secretarul de presă al președintelui, Kellyanne Conway, nu a apărut la emisiune televiziunii de mai bine de câteva săptămâni", titrează B1.ro

Ne puteți urmări și pe Google News