CNN și-a cerut IERTARE că l-a prezentat pe Putin drept „Jihadi John”

CNN și-a cerut IERTARE că l-a prezentat pe Putin drept „Jihadi John”

Canalul de știri CNN a prezentat scuze pentru un material despre grupul terorist ISIS, transmis joi, în care fotografia președintelui rus Vladimir Putin apărea cu explicația „Jihadi John a fost identificat”.

„Din cauza unei erori la serverul video, o fotografie a lui Vladimir Putin, pregătită pentru următorul material, a apărunt accidental. Ne cerem iertare pentru această greșeală”, a declarat un purtător de cuvânt al CNN, citat de USA Today.

În timp ce corespondentul de la Londra al postului dezvăluia identitatea celui cunoscut drept „Călăul ISIS”, autor al mai multor execuții prin decapitare ale unor occidentali, și poreclit „Jihadi John”, o fotografie a lui Putin a apărut în partea dreaptă a ecranului.

„Cred, evident, că sunt riscuri în legătură cu ostaticii de acum și preocupări despre cum acest om, Jihadi John, poate fi adus în fața justiției”, spunea Max Foster, în timp ce lângă el era fotografia lui Putin.

Ne puteți urmări și pe Google News

În chiar ziua difuzării materialului cu pricina, Consiliul Audiovizualului rus tomai aprobase o nouă cerere de licență pentru ca CNN să poată transmite în Rusia, după ce vechea licență expirase și fusese scos din rețelele de cabluri, scrie The Moscow Times.

La începutul acestei luni, CNN își mai prezentase o dată scuze pentru textul „pro-US troops” (trupe pro-americane) care însoțea imagini ale armatei ucrainene. După o săptămână, CNN a arătat o hartă a Ucrainei în care zona de Est era prezentată ca teritoriu al Rusiei.