Cod roșu de inundații în jumătate de țară. Zeci de familii au fost deja evacuate

Cod roșu de inundații în jumătate de țară. Zeci de familii au fost deja evacuate

Ploile abundente au inundat sute de gospodării în vestul și nordul României, iar dezastrul nu se oprește. Astăzi sunt așteptate noi intemperii. În ședința de Guvern de ieri, premierul Dacian Cioloș a promis ajutoare pentru cei loviți de ape

Mai multe județe din Banat și Moldova au intrat, marți, sub incidența Codului roșu de inundații, pe albiile unor râuri, ca urmare a ploilor torențiale de luni și marți. Numai în Timiș, ploile care au căzut timp de 20 de ore încontinuu au avut un debit de 90l/mp. Așa se face că din satul Vișag, un număr de 14 familii au fost evacuate din case și adăpostite, în regim de urgență, în școală. În comuna Săcălaz, apa a ajuns la nivelul genunchilor sătenilor care au fost nevoiți să își părăsească și ei gospodăriile pentru a se salva. Apa inundat Maternitatea Bega și Casa Tineretului din Timișoara, Spitalul Municipal, Casa de Pensii, Piața din Lugoj, Hotelul Park, sediul Enel din Buziaș și Liceul din Ciacova.

Sat izolat în Caraș Severin

Ne puteți urmări și pe Google News

Apele deversate au izolat satul Ramna din Caraș Severin. Apele au ieșit din matcă, iar circulația feroviară pe ruta Reșița-Caransebeș și retur a fost oprită din cauza problemelor apărute la rețeaua de înaltă tensiune, în timp ce la Oțelu Roșu furtuna de ieri a lăsat 100 de familii fără acoperiș, la propriu.

Harta puhoaielor

Autoritățile au anunțat instituirea, până astăzi la ora 15.00, a Codului roșu de inundații și apoi a Codului portocaliu pe albiile unor râuri din aproape toată România. Sunt vizate în primul rând râurile Pogăniş și afluenți ai Bârzavei, Bega Veche, Bega, Timiș, Moravița, Caraș - în Banat, afluenții Oltului din judeţele Sibiu, Brașov, Covasna și Harghita; Ialomița, Prahova – în județele Dâmboviţa şi Prahova; Buzău, Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna, Râmnicu Sărat, Jijia, Başeu, Bârlad, afluenţii mici ai Siretului și ai Prutului, în nordul țării. Premierul Dacian Cioloș a anunțat, ieri, că în circuitul de avizare al Executivului există o hotărâre de Guvern care va fi aprobată săptămâna viitoare și prin care se va acorda sprijin financiar celor afectați de inundații.