Codruța Kovesi, dezvăluiri incendiare despre spionii Black Cube. "Au fost date telefoane, insistent, către membrii familiei mele şi către prieteni apropiaţi”

Codruța Kovesi, dezvăluiri incendiare despre spionii Black Cube. "Au fost date telefoane, insistent, către membrii familiei mele şi către prieteni apropiaţi”

Procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi susține, referindu-se la acţiunile de spionaj a căror ţintă a fost, că au fost date telefoane, insistent, catre membrii familiei sale şi către prieteni apropiaţi, timp de o zi şi jumătate, dar că nimeni nu a intrat în dialog cu cei care sunau.

"Au fost date telefoane, insistent, către membrii familiei mele şi către prieteni apropiaţi, timp de o zi si jumătate. Cei care au sunat au încercat să afle date personale, cum ar fi adresa de e-mail", dezvăluie Codruţa Kovesi în emisiunea "După 20 de ani", care va fi difuzată duminică de Pro TV.

Procurorul şef al DNA a mai spus că nu este prima dată când se fac presiuni asupra procurorilor anticorupţie de oamenii deranjaţi de anchetele DNA. Kovesi afirmă că "au fost telefoane insistente, repetate, dar nereuşite, pentru că nimeni nu a intrat în dialog cu aceste persoane". Întrebată în ce limbă vorbeau cei care dădeau telefoane, procurorul-şef al DNA a declarat că nu poate spune acest amănunt. Ea a precizat, însă, că nu i-a fost atacat contul de e-mail.

Kovesi a apreciat că este vorba de una dintre multele tentative de intimidare care-i vizează pe procurori. "Nu stiu ce au găsit. Nici nu mă intereseaza ce au găsit. Probabil că sunt persoane deranjate de anchetele noastre, deranjate că DNA îşi face treaba. Nu pot să comentez despre cine a încercat să mă intimideze", a afirmat Codruţa Kovesi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Doi cetăţeni israelieni, Ron Weiner si David Geclowitz, au fost reţinuţi săptămâna trecută în acest caz, în care sunt implicaţi angajaţi ai companiei israeliene Black Cube.

Unul dintre cei doi israelieni arestaţi ar fi recunoscut în faţa anchetorilor acuzaţiile care i-au fost aduse. Cei doi au fost prinşi la un hotel din Capitală, la scurt timp după ce familia lui Kovesi a reclamat că este hărţuită de persoane necunoscute. Weiner şi Geclowitz ar fi fost angajaţi de puţin timp la firma Black Cube.

Surse apropiate anchetei, citate de Pro TV, spun că supecţii ajunşi în arest ar fi avut misiunea să adune informaţii despre 20 de personalităţi publice, care au legaturi strânse cu Guvernul de la Bucureşti, iar ampla operaţiune ar fi început în urmă cu un an şi jumătate.

Comunicatul integral dat publicității de DIICOT la două zile după arestare israelienilor:

"La data de 03.04.2016  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor:

 WEINER RON   pentru săvârşirea  infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.

GECLOWICZ DAVID   pentru săvârşirea  infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrităţii datelor informatice  şi complicitate la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.

 În cauză, există suspiciunea rezonabilă că pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziţii de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv/Israel cât şi în Londra/UK, împreună cu mai mulţi angajaţi ai firmei, printre care şi cei doi inculpaţi, WEINER RON şi GECLOWICZ DAVID au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii mai multor infracţiuni, respectiv infracţiuni de hărţuire şi infracţiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter ameninţător şi hărţuitor, producătoare de temeri, precum şi atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credenţialelor de acces şi ulterior compromiterii de conturi de poştă electronică, activităţi urmate de violarea secretului corespondenţei, copierea şi transferul fără drept a conţinutului acestora.

În cadrul grupării astfel constituite, cei doi inculpaţi aveau roluri şi sarcini precis trasate de către  cei doi lideri, respectiv inculpatul WEINER RON răspundea de partea tehnico-informatică a activităţii, deţinând cunoştinţele informatice necesare, ocupându-se de atacurile de phishing şi de compromiterea efectivă a conturilor de e-mail, în timp ce, în prealabil, inculpatul GECLOWICZ DAVID era cel care răspundea de contactarea telefonică a persoanelor din familia şi anturajul persoanei publice vizate şi de obţinerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de e-mail, care în continuare formau ţinta atacurilor informatice.

În continuarea demersului infracţional, inculpatul WEINER RON, introducând fără drept credenţialele titularilor legitimi, a accesat în mod repetat şi fără drept, (fără autorizarea/consimţământul deţinătorilor şi utilizatorilor legitimi), respectiv prin încălcarea măsurilor de securitate (id-uri şi parolele de autentificare) căsuţele de e-mail (spaţiul alocat de furnizorul de servicii conturilor clienţilor), sisteme informatice aparţinând unui număr de trei persoane vătămate. 

   După ce în prealabil autorul a accesat respectivele conturile on-line şi a preluat controlul asupra acestora, a luat astfel cunoştinţă de informaţiile şi corespondenţa privată stocate în cadrul respectivelor conturi compromise, date informatice pe care le-a copiat şi le-a transferat în mod neautorizat în propriul sistem informatic, producându-se în acest fel modificări inerente în conţinutul conturilor atacate.

La data 03.04.2016  Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public precizăm că, raportat la infracţiunile care fac obiectul urmăririi penale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu are calitate procesuală la acest moment.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO şi DGPMB."