Coldea a fost chemat la Parchet in ziua bilanțului DNA, ca să nu-l vadă presa. Despre ce a dat declarații

Coldea a fost chemat la Parchet in ziua bilanțului DNA, ca să nu-l vadă presa. Despre ce a dat declarații

Procurorii din Parchetul General care instrumentează dosarul deschis după dezvăluirile lui Sebastian Ghiță au ținut să-l protejeze pe fostul prim-adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea, de întrebările jurnaliștilor, prezenți zi de zi în fața instituției. Ei au ales să-l audieze în cel mai mare secret pe general, iar pentru aceasta au ales să recurgă la o mică diversiune.

Singura zi în care jurnaliștii, fotoreporterii și cameramanii televiziunilor au lăsăt pustii intrările Parchetului General a fost în data de 23 februarie, atunci când a avut loc bilanțul DNA. La ședință a participat și procurorul general Augustin Lazăr, și adjunctul său, iar toată atenția jurnaliștilor acreditați pe justiție se știa că va fi concentrată în locația unde Laura Codruța Kovesi își va aștepta invitații, în frunte cu președintele României. Așa se face că Florian Coldea a putut intra în Parchetul General fără ca niciun ziarist să nu-l vadă, iar procurorii au continuat să-l protejeze fără să transmită presei niciun comunicat cu privire la această audiere.

Din surse judiciare, s-a aflat abia miercuri, 1 martie, că generalul Coldea a dat explicații procurorilor despre acuzațiile aduse de Sebastian Ghiță cu privire la numirea Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA.

Kovesi a fost numită în toamna lui 2012 de către guvernul Ponta în funcția de înalt reprezentant al guvernului la Bruxelles, pe lângă Comisia Europeană. În aprilie 2013 a fost numită la șefia DNA. Despre acest aspect trebuia lămurit în anchetă, cine a propus-o procuror general la DNA: Coldea, Ponta, Băsescu sau Udrea? Sebastian Ghiță a susținut că fostul premier Victor Ponta a fost cel care a propulsat-o, după o intervenție personală a Elenei Udrea la cererea expresă a șefului operativ de atunci al SRI,  Florian Coldea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dezvăluirea lui Sebastian Ghiță: Ponta a fost șantajat ca să o propună pe Kovesi la DNA

După ce a dispărut, fostul deputat Sebastian Ghiță a transmis spre difuzare mai multe casete video în care a făcut dezvăluiri incredibile din interiorul sistemului care a condus România. Una dintre ele se referă la relațiile directe dinte el, Coldea, Kovesi, Ponta, Udrea și Băsescu și decizia de numire la șefia DNA a Laurei Codruța Kovesi, plecată atunci la Bruxelles.

Sebasitan Ghiță, în 5 ianuarie 2017: " Persoane de rang înalt din SRI mi l-au prezentat pe Florian Coldea în 2008. Eram tineri, aveam copii mici şi am legat o relaţie de prietenie. Amândoi credeam într-o Românie mai bună şi ne propuneam oricât de mult puteam ca România să crească, să se dezvolte şi noi să ne găsim un loc în ţara noastră. Şapte ani de zile copiii noştri au crescut împreună. Nu voi da poze cu ei pentru că nu au nicio vină copiii. În schimb, veţi vedea alte dovezi ale relaţiei mele cu Florian Coldea din vacanţele făcute împreună. Aşa am ajuns să o cunosc pe Laura Codruţa Kovesi şi să mă împrietenesc şi cu ea. M-am întâlnit cu ea de sute de ori la sediul SRI, la mine acasă, la cramă, în vie, am chefuit împreună, am fost pe pontonul SRI din Deltă, la vilele SRI de la Neptun, la vilele de la Sinaia şi multe alte lucruri. Aşa am ajuns să fiu direct implicat în numirea Laurei Codruţa Kovesi la SRI în 2014, eram prieten cu ea, eram prieten cu Florian Coldea şi prieten cu Victor Ponta.

Eu sunt persoana care a însoţit-o pe Elena Udrea la biroul lui Victor Ponta şi despre care Elena Udrea a declarat public. Ce nu s-a spus public până acum e faptul că Victor Ponta a fost şantajat pentru a o numi pe Laura Codruţa Kovesi. Practic, în faţa mea, Florian Coldea i-a spus că dacă nu o va numi pe Kovesi la DNA atunci vizita pe care Ponta o avea programată în America, pentru a se întâlni cu Biden sau cu Obama, va fi anulată. Mai mult, lui Victor Ponta i s-a spus că anunţul cu privire la vizita în America va fi făcut alegerilor prezidenţiale iar chestiune asta îl va distruge.

Documentul cu propunerea de numire a Laurei Codruţa Kovesi, documentul înaintat lui Traian Băsescu, a fost scris la Guvern, pe calculatorul din secretariatul lui Victor Ponta. Am asistat la redactarea lui pe hârtie oficială şi apoi am mers la vila SRI cu indicativul K2 unde se aflau Florian Coldea şi Victor Ponta. Ponta ne spusese, Elenei Udrea şi mie, la întâlnirea pe care a avut-o la biroul său, <<eu o s-o propun dar am o părere proastă despre Kovesi, sunt convins că va executa ordinele celor de afară şi ne va face dosare tuturor. Pe voi doi vă va aresta primii>>. Victor Ponta a avut dreptate. Laura Codruţa Kovesi a încercat să înlăture din viaţa publică pe toţi cei care într-un fel sau altul au ajutat-o. M-am dus apoi cu documentul la Victor Ponta l-am găsit cu Florian Coldea acesta a sunat-o pe Laura Codruţa Kovesi şi i-a spus să vină imediat la Bucureşti. Aşa a a fost numită Laura Codruţa Kovesi", a declarat Sebastian Ghiţă.

Numirea Laurei Codruţa Kovesi s-a petrecut în anul 2013, într-adevăr la propunerea lui Victor Ponta, acesta fiind, la momentul respectiv ministru interimar al Justiţiei. Nominalizarea s-a lăsat cu scandal în interiorul USL, deoarece ministerul Justiției revenea PNL, iar liberalii doreau să numească ei șef la DNA după instalarea unui ministru plin. Victor Ponta însă a transmis către CSM numele Laurei Codruţa Kovesi pentru DNA. Ulterior, președintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru Kovesi, deși declarase că-l preferă pe Daniel Morar.

Elena Udrea a povestit cum l-a vizitat pe Victor Ponta la birou pentru Kovesi

După ce a fost pusă sub acuzare pentru prima oară de către DNA, la sfârșitul lui ianuarie 2015, Elena Udrea a acordat un interviu site-ului Hotnews în care a vorbit și despre numirea Laurei Codruța Kovesi la DNA. Ea a spus că este cea care l-a convins pe premierul Victor Ponta să o numească pe Kovesi.

Redăm dialogul de la Hotnews, din 30 ianuarie 2015:

Elena Udrea: Dl Victor Ponta nu era de acord să se facă numirile procurorilor şi numirea dnei Kovesi, era singurul nume de interes, care îl interesă pe preşedintele Traian Băsescu. Singurul nume care interesa era Codruţa Kovesi; fusese o propunere a domnului Coldea, doamnă Codruţa Kovesi.

Dan Tăpălagă: Cum adică a fost o propunere a domnului Coldea?

Elena Udrea: Adică dl Traian Băsescu evident că o susţinea pe Codruţa Kovesi, dar ea era plecată între timp din ţara.

Cristian Pantazi: Era la Bruxelles, trimisă a Guvernului.

Elena Udrea: Da. Şi cel care a propus revenirea dânsei a fost dl Coldea.

Dan Tăpălagă: De unde aţi scos informaţia asta, cine v-a spus asta?

Elena Udrea: La acel moment, această discuţie - dar, încă o dată spun, a fost un nume pe care şi-l dorea şi preşedintele foarte mult, dar ideea ca dânsa să se întoarcă de acolo a venit de la Florin Coldea. (…)

Dan Tăpălagă: Păi, staţi puţin. Ori Traian Băsescu a susţinut-o, ori dvs, ori Florian Coldea, că nu se mai înţelege nimic în clipă asta?

Elena Udrea: Am spus că propunerea că dansa să se întoarcă de la Bruxelles a venit de la dl Coldea. Traian Băsescu şi-a dorit foarte mult că Codruţa Kovesi să fie procuror DNA, dar Victor Ponta nu dorea acest lucru.

Dan Tăpălagă: Dar cine v-a spus toate astea?

Elena Udrea: Păi, faptul că Victor Ponta nu dorea era evident şi ştiam de la preşedinte. Dar era evident, pentru că spunea pe toate părţile că nu doreşte. Iar eu am fost cea care a mers la Victor Ponta să discut tocmai numirea Codrutei Kovesi în funcţie.

Dan Tăpălagă: Când?

Elena Udrea: Într-o seară, în 2013, la biroul dlui Victor Ponta, pe care îl are în blocul în care locuieşte. Am discutat atunci cu dl. Ponta şi unul din argumentele pe care le avea, obiecţiile pe care le avea era tocmai faptul că era extrem de apropiată sau că ar fi ascultat foarte mult de SRI. Acesta era unul din argumentele pentru care Victor Ponta se opunea numirii. Unul din ele.”  

Victor Ponta a povestit în 2014 cum a ajuns să o propună pe Kovesi la DNA

Pentru prima oară despre numirea Laurei Codruța Kovesi la conducerea DNA a vorbit fostul premier într-un interviu acordat Evenimentului zilei, în iulie 2014. A fost una dintre întrebările puse, deoarece se specula atunci că există negocieri politice dure între președinte și premier, că Băsescu o susține pe Kovesi, iar Ponta îl vrea pe Tiberiu Nițu șef la Parchetul General.

Victor Ponta a povestit atunci că președintele Traian Băsescu "nu a vrut-o inițial", sustinand-o doar la televizor.

Despre numirea lui Kovesi, Victor Ponta a fost întrebat și de procurorii Parchetului General, unde a fost chemat și audiat cu câteva săptămâni în urmă, așa cum s-a întâmplat și cu Traian Băsescu.

Iată un fragment din dialogul purtata în vara lui 2014 cu fostul premier Victor Ponta, apărut în ziarul EVZ:

EVZ: A rămas o enigmă nominalizarea Laurei Codruța Kovesi la DNA, în condițiile în care baronii PSD cu probleme sperau să scape de "justiția lui Basescu". Care au fost motivele care v-au determinat să o susțineți pe Laura Codruța Kovesi? Traian Băsescu? Victor Ponta: Nu, Traian Băsescu nu a vrut-o pe Kovesi acolo inițial. După aceea, sigur că a fost de acord.

Rep: De ce spuneți că nu o voia Traian Băsescu? VP: Nu mai știu, am memorie selectivă. Eu am considerat că este persoana care se bucură de credibilitate, nu în fața mea, a partidului și a guvernului, ci a instituțiilor internaționale care monitorizează starea Jusției din Romania și de aceea am propus-o. (…) EVZ: Deci Traian Băsescu a cedat și cu Kovesi și cu Nițu? Spuneți că au fost propunerile dvs.? VP: Nu, au fost discutate cu președintele. El îl dorea pe dl. Morar neaparat la Parchetul General și nu a insistat pentru altă persoană. Asta a fost intenția dânsului și am spus că nu îl voi propune niciodată. Cu dna Kovesi a insistat la televizor. Cu mine, nu.”

Florian Coldea a fost întrebat și el de procurorul de la Parchetul General despre numirea doamnei Kovesi și ce amestec a avut în acest demers politic, la audierea din 23 februarie. Nu vom ști prea curând ce a răspuns deoarece ancheta este secretă, iar protejarea fostului șef executiv al SRI este evidentă, din moment ce procurorii nici măcar nu au comunicat ulterior, oficial, că audierea acestuia a avut loc. Să ne amintim și că existența protocoalelor secrete dintre DNA și SRI a fost negată până când recunoașterea a venit de la actualul șef al SRI, Eduard Hellvig!