Colegiul “Mircea cel Bătrân” din Constanţa, în mijlocul unui uriaş scandal cu suspiciuni de fraudă la Evaluarea Naţională

Colegiul “Mircea cel Bătrân” din Constanţa, în mijlocul unui uriaş scandal cu suspiciuni de fraudă la Evaluarea Naţională

Peste jumătate din elevii eminenţi din ciclul gimnazial al Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” din Constanţa au contestat rezultatele Evaluării Naţionale, nemulţumiţi de notele primite. Demersurile par însă inutile. Adevărata lor problemă este că, din “cauza unor colegi modeşti la învăţătură dar care acum au obţinut note suspect de mari”, după cum spun părinţii, copiii pierd intrarea în liceul pentru care s-au străduit timp de patru ani.

Zeci de elevi ai Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” care au terminat clasa VIII -a au primit o lovitură dură în urma Evaluării Naţionale. “Pe nedrept” spun părinţii care nu ştiu acum ce răspuns să le dea copiilor care timp de patru ani, pe lângă rezultatele excepţionale la şcoală, au obţinut locuri fruntaşe la olimpiade naţionale şi concursuri şcolare. Au constatat acum că elevi, care la Simularea din luna februarie au obţinut şi note de 4,0 şi 5,0 la Evaluarea naţională “au sărit” brusc la 9,95 şi chiar 10,00. “Fiica mea, olimpică an de an, are o medie mai mică decât cei care nu au învăţat. Ei se ştiu între ei. Îşi dorea să meargă la Matematică-Info şi nu poate, nu are loc de cei care au obţinut, suspect, notele astea umflate. Şi aşa, copilul meu rămâne cu 9,70 şi cel care abia leagă două vorbe, are 9,95. Ştiu că copilul meu are valoare dar mă răneşte că i-a luat locul un copil care nu intenţionează să facă performanţă pentru că nu a vrut niciodată. Este doar ambiţia părinţilor de a ocupa un loc la acest liceu pentru care se bate toată lumea”, se plânge mama unei eleve. 

“Supraevaluarea unor copii este flagrantă”

Părinţii nu contestă notele obţinute de proprii copii, admit că, poate, au fost evaluaţi corect. “Copiii noştri nu au fost depunctaţi, au fost supraevaluaţi ceilalţi. Recunoaştem, poate că ai noştri au fost evaluaţi corect. Nu asta e problema. Problema e că supraevaluarea celorlalţi este prea flagrantă, evidentă. Şi atunci îi sfidează pe ai noştri care se presupunem că au notele corecte. Liceul se va duce în jos. Copiii ăştia nu vor face performanţă”. Elevii fruntaşi nu înţeleg cum un coleg care se exprimă şi scrie greşit a ajuns să obţină şi 9,95 la Română. Pare o situaţie fără ieşire. Chiar dacă s-ar găsi o cale de rezolvare, părinţii nu mai vor să audă de Colegiul Mircea cel Bătrân. Mulţi dintre ei au şi copii în ciclul primar şi sunt decişi să aleagă orice altă şcoală generală din Constanţa. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Conducerea liceului “Mircea cel Bătrân” confirmă suspiciunile de fraudă 

Şocant este că “situaţia suspectă” este recunoscută chiar de către conducerea Colegiului “Mircea cel Bătrân” care însă, pentru rezultatele la Evaluarea Naţională, absolvă liceul de orice vină. Directorul adjunct, Gheorghe Moraru, vorbeşte cu sinceritate.  “Aşa este, am observat şi noi că acei copii cu rezultate modeste au obţinut note suspect de mari. Nu poţi recupera în două luni, de la Simulare la Evaluare, nu poţi recupera ce ai pierdut în patru ani. Aşa este, au fost câteva cazuri în care valorile au fost clar răsturnate. Nu ştiu de ce. Trebuie să întrebaţi centrul de evaluare. Lucrările s-au corectat la liceul Mihai Eminescu”.Chiar şi directorul general de la “Mircea cel Bătrân” ar fi confirmat că “e strigător la cer, dar cine, ce, cum a făcut, e greu de dovedit. Trebuie să acordăm acel 1-2% că ar fi putut fi evaluaţi corect. Dar mi-e greu să cred. Şi dacă se face sesizare la Procuratură împotriva cui faci plângere?. 

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, împiedicat de lege să facă dreptate  

Inspectorul general şcolar Răducu Popescu, înţelege şi el “frustrarea” părinţilor dar, legal, nu poate face nimic. “Probabil că nemulţumirea lor este îndreptăţită, analizând parcursul celor patru ani şcolari ai unui elev care nu a excelat. Vom lua lucrările, ne vom uita pe înregistrări. Eu pot să dispun doar reevaluarea tuturor lucrărilor din Constanţa, şi numai prin sondaj. Dar nu le mai pot schimba nota. Se vor lua, poate, măsuri administrative împotriva, nu ştiu, a celor care au corectat. Dacă a existat fraudă, se vor duce în instanţă. Dacă există dovezi, voi face plângere la primprocuror. Nu am nicio emoţie, nu aş muşamaliza aşa ceva. Dar teoretic, nu-i putem contesta”. Sprjinul moral al inspectorului general, la care au fost în audienţă, nu-i ajută însă pe părinţi. Nici măcar consilierea psihologică oferită copiilor de către Inspectoartul Şcolar Judeţean.  

O anchetă penală ar fi tardivă 

Unii dintre părinţii contestatari susţin că frauda ar fi fost aranjată la geometrie, unde profesorii corectori ridicau nota dacă pe lucrare găseau enunţul Teoremei lui Pitagora. Ar recunoaşte-o, pe reţelele de socializare, chiar elevii care s-ar lăuda că au obţinut, atât de uşor, note mai mari decât “ ăia care au învăţat”. O sesizare la Parchet  ar fi tardivă, repartiţiile au loc pe 17 iulie. O mamă al cărui copil a terminat numai cu premiul întâi dar care, din cauza “posibilelor fraude pe care nu le putem dovedi” a pierdut intrarea la Colegiul Mircea, deşi a obţinut 9,66, nu ştie cum să mai justifice în faţa copilului derutat. “Îi spuneam, dacă înveţi şi te duci la olimpiade în timp ce colegii tăi se distrează la mall, o să ţi se recunoască valoarea. Le-am spus de fiecare dată, diferenţa dintre ei şi noi se va vedea la examene. Şi acum, copiii nu mai ştiu ce să creadă. Sunt derutaţi şi nu vor mai înţelege că trebuie să tragă tare şi să muncească în continuare”