Columbia: Două explozii la Bogota, calificate ca "acte de terorism": cel puţin 10 răniţi

Columbia: Două explozii la Bogota, calificate ca "acte de terorism": cel puţin 10 răniţi

Două explozii, calificate ca "acte de terorism" de către oficiali columbieni, au avut loc joi la Bogota, soldându-se cu cel puţin 10 răniţi uşor, potrivit autorităţilor locale, informează vineri AFP.

Prima explozie, care a avut loc în jurul orei locale 15:45 (20:45), "la intersecţia dintre strada 72 şi strada 10", în plin centru financiar al capitalei columbiene, a fost anunţată de pompieri pe contul lor Twitter. La scurtă vreme, ei au anunţat producerea unei a doua explozii, într-o zonă industrială din Bogota, potrivit Agerpres.

Zece persoane au fost rănite în cele două explozii, potrivit ultimului bilanţ oficial. "Nicio persoană nu a fost rănită grav", au precizat autorităţile municipale şi poliţia capitalei columbiene. 

Primele elemente ale anchetei arată că încărcăturile explozibile erau unele de 'slabă putere' şi au fost declanşate după avertismente, a declarat ministrul apărării al Columbiei, Luis Carlos Villegas, în timpul unei conferinţe de presă. "Acestea sunt acte de terorism, fără nicio îndoială, însă ele nu trebuie să genereze în rândul populaţiei sentimentul că puterea publică este absentă", a afirmat Villegas. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul a adăugat că ancheta este "foarte avansată" datorită eforturilor depuse de ministerul public şi de serviciile de informaţii, el aşteptându-se la 'rezultate pozitive în foarte scurt timp'. 

Preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, în vizită oficială în Peru, urma să revină la Bogota, "pentru a evalua măsurile de securitate", a anunţat la rândul său ministrul de interne columbian, Juan Fernando Cristo, pe Twitter. "Vom continua să combatem terorismul cu Constituţia într-o mână şi ofensiva militară în alta", a declarat Santos, estimând că "rezultate importante" au fost obţinute în acest mod. 

El a afirmat, de asemenea, că va depune toate eforturile pentru a "pune capăt acestui terorism, acestei lupte armate, acestui conflict, prin intermediul dialogului politic". 

Cele două explozii au vizat clădiri ale societăţii de fonduri Porvenir, care face parte din conglomeratul magnatului columbian Luis Carlos Sarmiento. 

Aceste explozii intervin în condiţiile în care ţara cunoaşte o recrudescenţă a conflictului ce opune, de peste 50 de ani, statul columbian trupelor de gherilă şi grupurilor criminale. Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) desfăşoară de mai mult de doi ani ani negocieri de pace care au loc în Cuba, în timp ce o altă grupare de gherilă, Armata de Eliberare Naţională (ELN), nu are decât "contacte de tatonare" cu guvernul columbian. 

Ultimul atentat cu bombă de proporţii la Bogota a avut loc în mai 2012, atunci când un atac îndreptat împotriva fostului ministru de interne Fernando Landono Hoyos a provocat moartea şoferului său şi a uneia dintre gărzile de corp.