Aceste rânduri își au originea într-un status pe care l-am postat aseară pe facebook și-n care îmi exprimam nemulțumirea în felul meu de om liber și slobod la gură, față de decizia lui Ponta de a aloca 6 milioane de lei din fondul de rezervă al guvernului, bisericii ortodoxe.
Să ne înțelegem, sunt ordodoxă și nu am nimic împotriva credinței, consider că fiecare are libertate de conștiință, crede în ce vrea, în ce-i permite mintea și în ce-i mângâie sufletul. Ceea ce mă deranjează însă este complicitatea bisericii cu politicul, acest comerț cu suflete în care biserica este geambaș, gata să influențeze și să conducă turma la vot contra prețului corect.
Mi s-a reproșat că nu țin cont de rolul civilizator, educativ al bisericii. Ba da, țin, însă eu nu trăiesc în trecut. Și Grecia a fost odată imperiu dar nu mai este, cum și biserica pare să-și fi uitat menirea de educator și păstor de suflete devenind un negustor lacom care nu mai oferă nimănui nimic gratis, iar asta se vede din opulența preoților și din cea a lăcașelor de cult apărute oriunde se găsește un teren liber, oriunde se naște o comunitate, un cartier și chiar pe marginea drumului, în mijlocul pustiului.
Complicitatea între politic și biserică nu s-a inventat la noi, e veche de când lumea dar parcă niciodată n-a fost atât de vizibilă, atât de disprețuitoare și lipsită de rușine ca acum. Niciodată acest negoț nu s-a făcut pe față, sfidând orice urmă de decență, de respect pentru alte confesiuni. În plină recesiune, fondul de rezervă al guvernului ar trebui să fie pușculița de care nu te atingi decât când nu mai ai alte resurse să hrănești sau să aperi populația, altfel nu s-ar numi ”de rezervă”.
Ne puteți urmări și pe Google News
Faptul că Ponta împarte cu dărnicie niște bani care nu-i aparțin, faptul că nu dă socoteală celor ce alimentează bugetul de stat, că nu oferă în schimbul acestor bani nicio explicație pentru extravaganțele și excesele pe care le finanțează, faptul că biserica primește în loc să refuze invocând cumpătarea, austeritatea, faptul că nu găsește altă destinație a acestor fonduri decât construirea de mânăstiri și lăcașe de cult, îmi întăresc convingerea că politica și biserica sunt interdependente și complice la jefuirea poporului român, la îndobitocirea cu bună știință a enoriașilor, prin inocularea convingerii că la biserică nu mai suferă nici de foame, nici de sete, nici de frig și nici de boli. În plus, acești bani au fost dați cu un scop precis: fidelizarea oamenilor în sutană care își vor oferi serviciile de agenți electorali ca în fiecare campanie.
Nu știu ce legătură are acest comerț de suflete cu credința. Are vreuna? N-aș prea crede. Faptul că nu pup icoane și moaște nu cred că mă depunctează ca om și chiar dacă cei ce o fac au impresia că-mi sunt superiori, că știu mai multe decât aș putea ști eu, iar unii mă compătimesc trimitându-mă direct în iadul lor imaginar în care poate, ei înșiși trăiesc zbâtându-se în chinul răutăcios de a vârî altora propriile adevăruri. Tot ce doresc eu e să-mi fie respectată contribuția la binele comun și să mi se dea socoteală pentru fiecare bănuț care se dă în numele meu, de la mine și familia mea. În rest, cine vrea să pupe moaște, să stea în genunchi și să implore cerurile să-i bage-n gură, n-are decât s-o facă. Sunt deja biserici în fiecare stație de tramvai, mânăstiri oriunde te-ntorci și popi cu duiumul. Mai greu e cu școlile, spitalele și azilele de bătrâni, însă acestea nu sunt furnizoare de voturi.
Mi-am pierdut ultima fărâmă de respect pentru instituția bisericii, așa cum nici pentru politic nu mai am demult. Totuși, în numele educației pe care am primit-o, a naivității de care încă mai sufăr, consider că e dreptul meu să cer bisericii să revină la rolul pe care-l are, acela de păstor de suflete și nu de geambaș. Negustoria aceasta murdară nu se deosebește deloc cu comerțul de sclavi iar noi suntem pe cale de a deveni sclavii unei clici de politruci și ai bisericii, de bunăvoie și aproape nesiliți de nimeni. Nu cu biciul suntem mânați în robie ci cu vorbele mieroase ale popilor și cele mincinoase ale politicienilor.
Angela Tocilă este autor politicstand.com şi colaborator al proiectului ”Vocile Dreptei”
Recomandările noastre
