Editura Evenimentul si Capital

Comisarul Berbeceanu despre deciziile Guvernului: „Abuz în serviciu” şi „ticăloşie”

Foto: Remus Suciu
Autor: | | 1 Comentarii | 688 Vizualizari

Fostul şef al BCCOA Alba Iulia, comisarul Traian Berbeceanu, arestat şi acuzat în urmă cu trei ani şi jumătate pentru acuzaţii nefondate (după cum confirmă şi sentinţa primei instanţe care s-a pronunţat în acest dosar), reacţionează la deciziile luate miercuri seara de Guvern.

“România a ajuns pe fundul prăpastiei, datorită unui șir nesfârșit de abuzuri în serviciu! O infracțiune ticălosă, perfidă, care de cele mai multe ori, generează infracțiuni chiar mai grave.

Este dovedit, că abuzul în serviciu se manifestă în toate institutiile, în toate structurile, la orice nivel. Este una dintre faptele penale, care ne afectează pe toți, chiar pe cei care nici măcar nu înțeleg asta. 

Ticăloșii care m-au executat public, au comis represiunea nedreaptă  prin abuz în serviciu! Pentru abuz în serviciu, au primit și pedepsele cele mai importante!

Cei care i-au sprijinit pe aceștia, au făcut-o prin abuz… în serviciu! Ăştia din urmă, încă nu au dat socoteală, în fața nimănui, iar începând cu noaptea trecută, , au fost scăpați!

Modificarea nesăbuită a abuzului în serviciu, a putea să fie ea însăși, un abuz… în serviciu, în timp ce grațierea persoanelor care au comis acest gen de fapte,  este mai mult decăt atât! Este o ticăloșie! Așa simt eu!”, a declarat Berbeceanu.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate