Comisia de Cod Electoral: Cetățenii UE au dreptul de a fi aleși în funcția de primar

Comisia de Cod Electoral: Cetățenii UE au dreptul de a fi aleși în funcția de primar

Cetăţenii Uniunii Europene au dreptul de a fi aleşi în funcţia de primar, au decis, astăzi, parlamentarii Comisiei speciale pentru elaborarea legilor electorale. Până în prezent, cetăţenii UE puteau fi aleşi în funcţia de consilier local sau judeţean.

Conform unui amendament propus de preşedintele comisiei, deputatul PNL Mihai Voicu, şi completat de democrat-liberalul Ioan Oltean, cetăţenii Uniunii Europene au dreptul de a fi aleşi în funcţia de primar, consilier local şi consilier judeţean.

"În acest moment sunt doar trei ţări din UE care nu permit alegerea cetăţenilor UE, inclusiv în funcţia de primar. Există o directivă care recomandă contrariul. (...) Propunerea pe care o fac este să ieşim din acest grup de trei ţări. Constituţia permite cetăţenilor UE să acceadă inclusiv în funcţia de primar", a argumentat Mihai Voicu.

Senatorii şi deputaţii au amendat astfel proiectul legii alegerilor locale care a fost deja adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Acesta prevede, între altele, alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, alegerea preşedintelui consiliului judeţean de către consilierii judeţeni şi menţinerea pragului electoral la 5% pentru partidele politice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Parlamentarii din Comisia de cod electoral au respins, pe de altă parte, în unanimitate, un amendament care propunea alegerea prin vot direct a viceprimarilor.