Comisia juridică a considerat că numirea lui Valer Dorneanu la CC a fost invalidată nejustificat

Comisia juridică a considerat că numirea lui Valer Dorneanu la CC a fost invalidată nejustificat

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a exprimat marţi opinia conform căreia Valer Dorneanu (PSD) a fost invalidat nejustificat pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, în 2010.

 Deputatul PSD Ciprian Nica, vicepreşedinte al comisiei a spus că punctul de vedere al acesteia, transmis Biroului Permanent este că, în 2010, hotărârea iniţială a Camerei de a a-l declara câştigător pe Valer Dorneanu pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională a fost invalidată nejustificat.

"Printr-o soluţie nejustifictă, preşedintele Camerei de atunci a dispus invalidarea acestuia", a menţionat Nica.

Comisia consideră că, atunci, a fost reluat în mod nejustificat procesul de vot, iar din documente rezultă că actualul judecător la CC Ştefan Minea a obţinut 167 de voturi şi nu 168 de voturi cât era necesar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Punctul de vedere va fi înaintat Biroului Permanent al Camerei, care va lua o decizie.

Liderul grupului PSD Marian Neacşu a solicitat, luni, Biroului Permanent adoptarea de către Cameră a unei hotărâri prin care judecătorul Ştefan Minea să fie declarat "neales" la Curtea Constituţională, pe motiv că acum patru ani a fost ales "ilegal" şi să se treacă la alegerea unui nou judecător.