Comisia Juridică: „Darea în plată” să se aplice și la programul „Prima Casă”

Comisia Juridică: „Darea în plată” să se aplice și la programul „Prima Casă”

Comisia Juridică din Senat a decis astăzi ca prevederile legii „dării în plată” să se aplice și creditelor din cadrul programului „Prima Casă”, deși oficialii BNR care au participat la dezbaterile din Senat au cerut ca aceste credite să fie exceptate de la aplicarea legii.

Senatorii din Comisia Economică, respectiv Comisia Juridică discută, miercuri, pe marginea propunerii legislative privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

În cadrul dezbaterilor din Comisia Juridică, Liviu Voinea, viceguvernator BNR, a spus că aproape 160.000 de persoane au contractat credite ipotecare prin Programul „Prima casă”, iar rata de neperformanță a acestor împrumuturi se situa, la finele anului 2015, la 0,04%.

„În ceea ce privește Programul Prima Casă, numărul debitorilor era, la finele anului trecut, de 159.106 persoane, adică 91,4% din toți debitorii care au luat credite ipotecare. Rata de neperformanță a acestor credite este de 0,04%. La finele anului 2015, un număr de 474.420 de persoane aveau credite garantate cu imobil și exista un sold de 77 miliarde de lei. Din acest total, 174.000 de debitori au contractat credite ipotecare, 155.000 alte credite, iar 163.000 au contractat credite de consum cu garanții ipotecare”, a spus Voinea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit oficialului BNR, majoritatea românilor s-au împrumutat în valută, respectiv 316.000 de persoane, iar 10% au contractat împrumuturi în franci elvețieni, cu un sold de 7,3 miliarde lei.