„Comorile României” vor fi admirate de mâine la Muzeul Național al Chinei din Beijing

„Comorile României” vor fi admirate de mâine la Muzeul Național al Chinei din Beijing

Deschiderea oficială a expoziției-eveniment „Comorile României/ Treasures of Romania” are loc joi, 28 ianuarie 2016, începând cu ora 16:00, la Muzeul Național al Chinei din Beijing, Republica Populară Chineză.

Vernisajul va fi precedat, la ora 14:30, de o conferință de presă la care sunt așteptați reprezentanți ai aproximativ 100 de instituții mass-media.  Cele două evenimente de anvergură se vor desfășura în prezența înalților demnitari ai Republicii Populare Chineze și ai României. La eveniment sunt așteptați peste 1000 de invitați de seamă, informează Muzeul Național de Istorie a României. Vernisarea expoziției „Comorile României” în capitala Republicii Populare Chineze constituie un proiect de mare amploare în cadrul Programului de Cooperare Culturală dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Chineze în perioada 2013-2016. Expoziția „Comorile României” reprezintă primul eveniment de acest gen și de o asemenea anvergură, reunind piese reprezentative de arheologie preistorică, clasică și medievală, precum și de artă medievală românească, organizat în China în ultimii 66 de ani. La materializarea acestui eveniment de seamă al muzeografiei românești au participat 33 de muzee dintre cele mai importante din toată România, reușind astfel, să se constituie o colecție de 445 de valori excepționale de patrimoniu, ce vor fi prezentate în expoziția-eveniment. De asemenea, în expunere, vor rula permanent, filme documentare cu subiect arheologic și istoric oferite de Arhiva Multimedia a Televiziunii Române, unul dintre partenerii acestui proiect, precum și clipuri de promovare a României, puse la dispoziție de Autoritatea Națională de Turism din România. În ziua următoare vernisajului, pe data de 29 ianuarie 2016, ca eveniment conex al expoziției, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României, va susține o conferință științifică având ca subiect recuperarea valorilor de patrimoniu sustrase de-a lungul ultimilor ani din România. Expoziția este deschisă la Beijing până pe data de 8 mai 2016.