Compania CRH va prelua activele HOLCIM şi LAFARGE pentru 6,5 miliarde de EURO

Compania CRH va prelua activele HOLCIM şi LAFARGE pentru 6,5 miliarde de EURO

Producătorul irlandez de materiale de construcţii CRH a anunţat că a ajuns la un acord privind achiziţionarea unor active de 6,5 miliarde de euro (7,3 miliarde de dolari) scoase la vânzare de Lafarge şi Holcim, scrie Agerpres.

Vânzarea activelor din Europa, Canada şi alte regiuni este o precondiţie pentru ca Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia) să obţină aprobarea autorităţilor de reglementare în vederea realizării fuziunii lor, care va da naştere celui mai mare producător mondial de ciment, cu o cifră de afaceri de 34 de miliarde de euro (44 miliarde de dolari).

Tranzacţia va permite companiei irlandeze să intre pe noi pieţe şi să se extindă pe cele unde este deja prezentă. CRH operează în 35 de ţări, are aproximativ 76.000 de angajaţi şi vânzări anuale de 18 miliarde de euro.

CRH va finanţa achiziţia cu numerar, emiterea de noi obligaţiuni şi noi acţiuni. Compania irlandeză a învins un consorţiu condus de fondul de private equity Blackstone. Luna trecută surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că CRH concurează cu acest consorţiu, din care mai fac parte compania Cinven şi fondul canadian de pensii Canada Pension Plan Investment Board, care a oferit 5,5 miliarde de euro pentru achiziţionarea activelor Lafarge şi Holcim.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lafarge va renunţa la toate operaţiunile sale de afaceri din Germania şi România, a anunţat UE. Holcim trebuie să vândă subsidiara din Slovacia, Cehia, unele active din Spania şi majoritatea activităţilor din Franţa. Totuşi, companiile vor putea păstra fabrica Holcim din Altkirch în Franţa.