Comunitatea de ROMÂNI din NISA este alături de FAMILIILE VICTIMELOR

Comunitatea de ROMÂNI din NISA este alături de FAMILIILE VICTIMELOR

Ziua Naţională a Franţei a fost cutremurată de un atac terorist care a curmat vieţile a 84 de oameni şi a rănit peste o sută. Un camion a intrat cu o viteză de 50-60 de km/oră într-o mulţime de oameni care sărbătoreau Ziua Naţională.

Comunităţile de români sunt alături de victime şi de familiile acestora. În atentatul de aseară nu a murit niciun român, iar potrivit Ministerului Afacerilor Externe doi români au fost răniţi. 

Radu Totelecan, preot paroh pentru comunităţile de români din Nisa, a declarat pentru B1 TV că nu a putut să doarmă toată noaptea în urma masacrului de seara trecută. 

"Când oamenii noştri vor ieşi de la muncă, avem o întâlnire la ora 20:00, la Biserică să ne rugăm pentru victime şi să ne organizăm să dăm un ajutor concret dacă va fi necesar. Ne vom ruga pentru familiile car4e sunt în suferinţă şi pentru sufletele care au plecat în această suferinţă şi această stare de teroare.", a transmit preotul român de la Nisa. 

Ne puteți urmări și pe Google News