Comunitatea evreiască din România critică desemnarea lui Dan Şova: Doar în România poţi să negi Holocaustul şi apoi să fii numit ministru

Comunitatea evreiască din România critică desemnarea lui Dan Şova: Doar în România poţi să negi Holocaustul şi apoi să fii numit ministru

Comunitatea evreiască din România şi-a manifestat nemulţumirea faţă de desemnarea lui Dan Şova în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. Senatorul PSD s-a remarcat recent printr-o declaraţie controversată care a fost asimilată cu negarea Holocaustului.

Preşedintele comunităţii evreieşti din Bucuresti, Erwin Simsensohn a afirmat, pentru site-ul israelian Ynetnews că evreii din România sunt "mânioşi" pentru că un politician care a făcut afirmaţii insensibile la adresa unei comunităţi poate fi numit intr-o funcţie publică. "Doar în România poţi să negi Holocaustul şi apoi să fii numit ministru.(...) Oricine crede că vizita la Washington i-a schimbat părerile este naiv", a declarat  Erwin Simsensohn. Preşedintele comunităţii evreieşti din Bucureşti a adăugat că afirmaţiile lui Dan Şova încalcă legislaţia română, care interzice negarea Holocaustului. Acesta a notat că "în ceea ce ne priveşte, acest lucru este inacceptabil. Suntem loiali României şi vor coopera cu orice Guvern. Vom face orice efort necesar pentru a susţine proiecte care sunt benefice României. Dar nu vom sta degeaba atunci când o asemenea persoană este numită ministru". "Taxat" cu o excursie la Washington după negarea Holocaustului Doar la zece zile după ce a fost numit purtător de cuvânt al PSD, Dan Şova a făcut o declaraţie controversată prin care nega existenţa Holocaustului în România.

"Scrierile istorice de origine evreiască ziceau de o carte interesantă despre pogromul evreilor în România. O să vedem că Tesu Solomovici are o carte interesantă despre pogromul evreilor. Recunoaşte că pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit şi asta s-a datorat lui Antonescu", a spus Dan Şova, într-o emisiune televizată.

Pentru această gafă "a fost taxat" de Victor Ponta cu o excursie la Washington, la Muzeul Holocaustului. Afirmaţiile lui Dan Şova au provocat şi atunci indignarea comunităţii evreieşti. Potrivit unui comunicat de atunci al Institutului "Elie Wiesel", afirmaţiile lui Şova au reprezentat declaraţii care neagă Holocaustul evreilor din România şi responsabilitatea Guvernului Ion Antonescu pentru uciderea a peste 250.000 de evrei români şi ucraineni.

Acest lucru, se menţiona în comunicatul de presă, este cu atât mai grav cu cât Guvernul României în iunie 2011 a comemorat 70 de ani de la Pogromul din Iaşi, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Iaşi au acordat titlul de cetăţean de onoare pentru şase supravieţuitori ai Pogromului de la Iaşi, iar Institutul "Elie Wiesel" a descoperit în toamna anului 2010 o groapă comună la 16 kilometri de municipiul Iaşi cu 36 de victime evrei.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Considerăm că asemenea păreri exprimate în spaţiul public, care desconsideră memoria victimelor Holocaustului din România, sunt în contradicţie cu prevederile legii 1071/2006 privind interzicerea negării Holocaustului", se mai arăta în comunicat. Conform legii invocate, negarea Holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la cinci ani şi cu interzicerea unor drepturi sau cu amendă.

CITIŢI ŞI:

  • Miniştrii vechi şi noi din Guvernul PSD-PNL-PC
  • Traian Băsescu, atac la noii miniştri ai Cabinetului Ponta: Şova şi Corlăţean, mari erori
  • Dan Şova, corijent la lecţia de istorie: Evreii, în siguranţă sub Antonescu. Nici un român responsabil pentru Progromul de la Iaşi