Comunitatea internațională nu a reușit să creeze arii marine protejate în Antartica

Comunitatea internațională nu a reușit să creeze arii marine protejate în Antartica

Comisia pentru conservarea faunei şi florei marine din Antarctica (CCAMLR) nu a reuşit să creeze arii marine protejate în această regiune, potrivit AFP.

Opiniile şi interesele naţionale foarte variate cu privire la chestiuni complexe precum AMP (arii marine protejate) în apele internaţionale creează un context dificil pentru ajungerea la un consens, menţionează într-un comunicat Andrew Wright, secretar executiv al CCAMLR, organism din care fac parte 24 de ţări şi Uniunea Europeană (UE).

Australia, UE şi Franţa sunt la originea unei propuneri vizând crearea unei arii marine protejate de un milion de km2 în Antarctica de Est. Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii doresc o arie 1,3 milioane de km2 în Marea Ross.

Fiecare dintre aceste propuneri ar putea conduce la crearea celei mai mari arii marine protejate din lume.

Ne puteți urmări și pe Google News

Niciuna dintre cele două AMP propuse nu a întrunit însă consensul în cadrul acestei reuniuni desfăşurate la Hobart, în Australia, potrivit documentului publicat pe site-ul organismului însărcinat din 1982 cu gestionarea resurselor marine din zonă.

Potrivit acestuia, mai mulţi membri au cerut un termen suplimentar pentru a examina aspecte precum durata ariilor şi mărimea lor.

Propunerea privind crearea AMP nu poate fi adoptată fără acordul celor 25 de membri ai CCAMLR.

Comisia a înregistrat un prim eşec în privinţa creării acestor arii cu prilejul unei reuniuni excepţionale desfăşurate în iulie 2013 la Bremerhaven (Germania). CCAMLR a convenit totuşi o serie de măsuri pentru protejarea resurselor marine ale Antarcticii.

În această regiune trăiesc însemnate populaţii de păsări, foci, balene şi pinguini.