CONCEDIAT din cauza Statului Islamic

CONCEDIAT din cauza Statului Islamic

Un american susţine că a fost concediat din cauza tatuajului ”ISIS” cu numele fostei sale iubite

În contextul actual al luptei împotriva grupării teroriste Statul Islamic, grupare cunoscută şi după acronimul ISIS (Islamic State of Iraq and Syria), bărbatul care avea tatuat numele fostei sale iubite s-a trezit fără loc de muncă.

Kirk Soccorsco făcea lucrări demonstrative în cadrul unei campanii de marketing pentru retailerul Home Depot, într-o filială din Patchogue, New York, şi a auzit o conversaţie despre ISIS, moment în care el a arătat că are un tatuaj cu aceste iniţiale, însă era vorba despre numele fostei sale iubite.

Home Depot şi compania de marketing din Florida, la care era angajat bărbatul, au întrerupt colaborarea cu el cerându-i să nu se mai prezinte la magazinul retailerului din Patchogue, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Kirk Soccorsco a încercat în zadar să explice că nu este terorist şi are acel tatuaj de cel puţin patru ani, însă nu mai este într-o relaţie cu femeia al cărui nume şi l-a tatuat.