Condamnare pentru patronul fugar de la Cico, sucul „Fanta” al lui Ceaușescu

Pentru că a râvnit ilegal la fabrica de sucuri de portocale Cico, din epoca comunistă, Sorin Beraru a trebuit să fugă din România, în 2002, pentru a evita închisoarea
Autor: | | 1 Comentarii | 2083 Vizualizari

Din 2002, Sorin Beraru, un influent om de afaceri al vremii, nu este găsit de autoritățile române. Sentința în dosarul care l-a făcut să-și șteargă urmele s-a dat abia ieri. Fugarul a primit cinci ani de închisoare.

În unul din cele mai lungi procese, judecătorii Curții de Apel București au scris ieri ultimul capitol, când au anunțat că fugarul Gheorghe Schmuel Beraru, cetățean româno-israelian, a fost condamant la cinci ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani.

Este vorba de „Dosarul Cico”, unde ancheta a fost începută de Parchetul General în 1999. În anul 2002, Sorin Beraru și ceilalți inculpați au fost trimiși în judecată la Tribunalul București. În 2007, instanța a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare, iar în 2008 dosarul a fost preluat de DNA, care apoi l-a retrimis în instanță în anul 2011.



Potrivit DNA, în intenția de a cumpăra pachetul de 70% din acțiunile deținute de Fondul Proprietății de Stat la SC Cico SA, Sorin Beraru a obținut sprijinul direct al unor funcționari din cadrul FPS: Alin Emil Giurgiu, Corneliu Mîndrescu, Octavian Bănică și Nelu Rădulescu.

Aceștia au aprobat în mod nelegal, la data de 30 martie 1999, cesionarea acțiunilor deținute de FPS la SC Cico SA către Societatea de Investiții Financiare (SIF) Muntenia. Cico era o societate comercială la care FPS era acționar majoritar (cu 70% din acțiuni) cu obiect de activitate, în principal, în domeniul producerii și comercializării băuturilor răcoritoare și care deținea un patrimoniu imobiliar impresionant: spre expemplu — Halele Bucur Obor.

Mită pentru procuror

Beraru a dispărut în 2002, după ce în anul precedent s-a mai ales cu un dosar penal. El a vrut să dea șpagă procurorului din „Dosarul Cico”, Georgiana Hosu, actualul adjunct al DIICOT. În urma denunțului lui Hosu, Beraru s-a ales, în 2004, cu o condamnare de șapte ani de închisoare pentru dare de mită.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro