Condamnații pentru crime pe care nu le-au comis

Condamnații pentru crime pe care nu le-au comis

Florida este pe locul doi în SUA între statele cu cei mai mulți condamnați la moarte - 395 de cazuri. Aici juriul poate recomanda pedeapsa cu moartea fără un vot unanim.

 Un studiu dat publicității în aprilie arată că 4% din cei 3.000 de deținuți americani care așteaptă să fie executați sunt nevinovați.

Cercetarea sociologică a demonstrat că, dacă toți cei condamnați pe nedrept ar fi achitați, procentul celor eliberați ar crește de la 1,6%, cât este în prezent, la 4,1%. Mai exact, circa 340 de oameni ar fi trebuit eliberați în ultimii 30 de ani, dar numai 138 au beneficiat de achitare, în această perioadă.

Un bărbat de culoare a fost declarat nevinovat de justiţia americană, săptămâna aceasta, în urma efectuării testelor ADN. El fusese condamnat pentru violarea şi uciderea unei tinere, faptă pentru care a stat 26 de ani în spatele gratiilor. Kevin Martin a fost condamnat în 1982, la 35 de ani de închisoare, pe baza mărturiei presupusului său complice şi a fost eliberat condiţionat în 2009, după 26 de ani de închisoare. El a fost declarat nevinovat, luni, de un judecător federal din Washington.

Ne puteți urmări și pe Google News

Organizaţia Innocence Project arată că în SUA au existat 317 condamnați declarați nevinovați în urma testelor ADN, dintre care 18 aflaţi în culoarul morţii, iar 70% au fost persoane de culoare. (S.M.)