Conducerea interimară a SRI, chemată mâine la audieri în Parlament

Conducerea interimară a SRI, chemată mâine la audieri în Parlament

Comisia comună permanentă a Parlamentului pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI a chemat mâine la audieri conducerea interimară a Serviciului de informaţii.

"Audierea conducerii interimare a SRI va include următoarele tematici: evaluarea stării de securitate naţională a României la începutul anului 2015, analiza principalelor riscuri (riscuri geopolitice, asimetrice - terorism, trafic de armament - cibernetice, spionaj, criminalitate organizată transnaţională etc.), perspectivele de evoluţie ale principalelor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale a României în anul 2015 şi pregătirea SRI pentru contracararea acestor riscuri, analiza situaţiei generate de demisia lui George Maior din funcţia de director al SRI, analiza situaţiei generate de afirmaţiile/acuzaţiile la adresa SRI şi a conducerii interimare a SRI, apărute în spaţiul public în ultimele zile, analiza impactului modificărilor legislative din ultima perioadă asupra activităţii SRI", se preciza într-un comunicat transmis de comisia parlamentara.