PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Evenimente

Conducerea Ministerului Public cere ministrului Justiției ca procurorul general să facă parte din CSAT

Autor: | | 5 Comentarii | 1161 Vizualizari
Sedinta CSAT
Concret, conducerea Ministerului Public a transmis ministrului Justiţiei propunerea de completare a Legii nr. 415/ 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în sensul includerii ca membru de drept al acestei instituţii şi a procurorului general

”S-a considerat că participarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în CSAT, în calitate de membru de drept al Consiliului, ar reprezenta în fapt același argument constituțional – a participării unui reprezentant al unei puteri a statului (puterea judecătorească) în actele deliberative ale unui organ al altei puteri a statului (puterea executivă) - ca manifestare a echilibrului puterilor în stat și fără a încălca principiul separației suple a puterilor. Motivul unei asemenea participări este legitim, necesar și proporțional cu scopul existenței de facto a CSAT.
S-a apreciat, totodată, că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentantul de drept al Ministerului Public în raporturile cu celelalte instituții ale statului, iar Ministerul Public are un rol fundamental, atât proiectiv, cât și operativ, în arhitectura de apărare și securitate națională a României”, se arată în comunicatul Ministerului Public

 


Tag-uri: Ministerul Public, CSAT, Procurorul General, Ministerului Public
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Conducerea Ministerului Public cere ministrului Justiției ca procurorul general să facă parte din CSAT.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii