Un fost CONSILIER al lui BĂSESCU, făcut cu OU şi cu OŢET. La mijloc, NEAMUL ROMÂNESC

Un fost CONSILIER al lui BĂSESCU, făcut cu OU şi cu OŢET. La mijloc, NEAMUL ROMÂNESC

Fostul consilier prezidenţial, din perioada lui Traiana Băsescu, Iulian Fota a atacat încă de la apariţie Partidul Neamul Românesc, iar naţionaliştii de acolo nu i-au rămas datori.

Iată postarea de pe contul de Facebook al lui Iulian Fota, care i-a enervat la maxim pe liderii Partidului Neamul Românesc: “Când 50% dintre români spun că se consideră parte a Occidentului, faţă de 14% care se consideră parte a Estului, când 75% dintre români ar vota pentru rămânerea în NATO, denumirea corectă a partidului este " Partidul Anti-Neamul Românesc". Neamul vrea în Occident, unde deja se află câteva milioane dintre ai noştri, parinţii, fii şi fiiicele, fraţii şi surorile, verii, prietenii celor rămaşi acasă”.

În replică, preşedintele Partidului Neamul Românesc, Ninel Peia, îl acuză pe Iulian Fota că este “probabil singurul care se dă român şi totuşi luptă împotriva unirii Basarabiei cu România (taman în an Centenar, ca un deştept ce e)”, amintindu-i că următoarele trei propoziţii îi aparţin: „O eventuală unire a României cu R. Moldova poate angrena ţara noastră într-o confruntare militară cu Rusia. Să nu trecem Prutul! Ne trebuie o Românie mai bună, nu una mai mare!”.

Iulian Fota “s-a sesizat imediat despre apariţia partidului nostru. Ceea ce era de aşteptat. La fel de aşteptat era să-şi reverse butiile de venin peste noi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Peste fondul deja schimonosit al unui suflet care îşi repudiază fraţii de peste Prut, Fota şi-a aşezat şi nişte ochelari (mari, mari de tot) de cal. Ceea ce-l face nefrecventabil de oamenii de calitate şi de dispreţuit de către orice român care simte iubirea pentru Basarabia, pentru Neam şi Ţară.

In ochii acestei trotinete ale intoxicării prin ură , dacă te mai declari şi creştin ortodox şi că sprijini din tot sufletul Biserica, e clar că vrei să arunci România în Evul Mediu. Însăşi cuvântul Biserică îi provoacă nişte convulsii care cer o exorcizare rapidă. Astea sunt limitele minţii sale. Atât poate, dacă făcea Frunze nu ne-am fi mirat.

Din nefericire, acum face de tot râsul instituţia pe care o reprezintă, aşa îngălat, aberant şi virulent cum poate el să fie.

Aspectul său umanoid însă pe noi nu ne poate păcăli. Dar ne enervează căci îşi arogă dreptul de a ne judeca fără să ne ceară măcar o părere, să citească platforma noastră, să ne desluşească năzuinţele şi speranţele. Şi nici să ia legătura cu oameni care au aderat la cauza noastră patriotică, nume uriaşe precum Chelaru, Rotaru sau Onişor”, a scris Ninel Peia pe contul său de Facebook.