PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Justiţie

UPDATE. Consilierii de probațiune au intrat în grevă fiindcă nu s-au făcut cele 1.000 de angajări. Ministrul Justiției promite să rezolve criza.Pentru prima oară avem mai mulți supravegheați decât condamnații din închisori

Autor: Violeta Fotache | joi, 21 ianuarie 2016 | 1 Comentarii | 1341 Vizualizari
Ministrul Justiției, Raluca Prună, s-a trezit cu un cartof fierbinte în mâini, pentru că predecesorii săi în funcție nu și-au achitat toate sarcinile FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Consilierii de probațiune - aflați sub jurisdicția Ministerului Justiției, au încetat ieri lucrul cu publicul şi cu condamnații aflați sub supraveghere.

 Angajații Direcției de Probațiune, care au primit multiple sarcini după modificarea codurilor în materie penală, ar fi trebuit să aibă în jur de 1000 de nou angajați, mărirea schemelor de personal fiind prevăzută a se face în trepte, începând din 2011. Lucru care nu s-a întâmplat, aşa că specialiştii care lucrează în acest sector au ales ca formă de protest încetarea lucrului cu publicul şi cu persoanele aflate sub supraveghere.

„Suntem foarte puțini angajați față de volumul mare de activitate cu care ne confruntăm după intrarea în vigoare a noilor coduri în materie penală, prin care ni s-au dat atribuții în plus. Nu s-a respectat, nu s-a pus în aplicare memorandumul privind angajarea în trepte, care datează de pe vremea când Ministerul Justiției era condus de Cătălin Predoiu. Trebuia făcute angajări eşalonat, nu s-a respectat. Au fost angajați foarte, foarte puțini oameni, deşi necesarul era în jur de 1000”, ne-a declarat, sub protecția anonimatului, un angajat din acest sector.


Oamenii sunt prezenți la lucru, dar și-au încetat activitatea cu publicul și cu persoanele pe care le au în supraveghere, ca urmare a sentințelor judecătorești, ne-a mai declarat sursa citată.

Angajații i-au scris ministrului Justiției, Raluca Prună, o scrisoare în care i-au spus că aşa nu se mai poate şi i-au prezentat situația reală, cerându-i să ia măsuri.

. De menționat că planul de implementare a noilor coduri în materie penală prevedea angajări nu doar la probațiune, ci și în justiție, judecători, procurori, grefieri - de această parte ocupându-se Consiliul Superior al Magistraturii. „La ora actuală, din planul respectiv, noi ne-am făcut angajările în general. Mai avem nevoie de grefieri pentru a face față noilor coduri. Și la procurori mai sunt niște posturi vacante. Dacă nu am avea Legea falimentului personal în față, sistemul nostru ar face față!”, ne-a declarat președintele CSM, judecătorul Mircea Aron. El a refuzat să comenteze asupra faptului că Ministerul Justiției nu și-a respectat partea din planul de implementare.


Ministrul Justiției promite că rezolva criza pe care a moștenit-o

Ministerul Justiției a luat act de protestul consilierilor de probațiune, ce a avut loc în data de 20 ianuarie  și dorește sa reitereze  faptul că procesul de consolidare a serviciilor de probațiune este o prioritate pe agenda ministrului.
În acest sens, a fost adoptat la ședința de guvern din data de 19 ianuarie 2016 memorandumul privind condițiile de detenție, în care Ministerul Justiției subliniază importanța consolidării serviciilor de probațiune prin adoptarea unor măsuri incluse în calendarul investițiilor. Acest calendar va fi adoptat în termen de 3 luni de la aprobarea memorandumului pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție.


Ministrul se va întâlni în data de 29 ianuarie 2016 cu reprezentanții serviciilor de probațiune pentru a discuta în detaliu recuperarea, într-un termen realist, a întârzierilor din ultimii ani în ceea ce privește consolidarea sistemului de probațiune ca soluție alternativă la executarea pedepsei din penitenciar, a mai precizat consilierul ministrului Iulia Costea.

Premiera:pentru prima oară avem mai mulți condamnați sub supraveghere decât în pușcării

"Activitatea sistemului de probațiune se desfășoară in interesul comunității, in scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate, al diminuării riscului de săvârșire a unor noi infracțiuni si al creșterii gradului de siguranță în comunitate. Promovarea sancțiunilor si masurilor comunitare urmărește reducerea costurilor sociale ale executării sancțiunilor și măsurilor penale prin diminuarea populației din unitățile penitenciare, valorificarea potențialului socioeconomic al infractorilor și menținerea siguranței comunității. Sursă: Legea 252/2013"


În contextul aplicării Noului Cod Penal și a Codului de Procedură Penală în 2014, datele statistice indică o scădere importantă a numărului de persoane intrate în custodia penitenciarelor și a centrelor de reţinere şi arest. Pentru prima dată de la înființarea serviciului de probațiune în Romania (1997), numărul persoanelor aflate sub supravegherea acestuia este mai mare decât al celor aflate în detenţie în penitenciare. În acest sens, la data de 15 octombrie 2015 în supravegherea serviciilor de probațiune se aflau 37.817 persoane în timp ce în sistemul penitenciar se aflau 28.313 persoane private de libertate.

 

Tag-uri: ministerul justitiei, Cătălin Predoiu, Raluca Prună, Consiliul Superior al Magistraturii




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM