Consilierul general Richard Radu: "Bucureştiul risipeşte mulţi bani pe serviciile de salubrizare. Primăriile trebuie să negocieze mai strict contractele, iar amenzile pentru cetăţenii care nu respectă curăţenia trebuie majorate"

Consilierul general Richard Radu: "Bucureştiul risipeşte mulţi bani pe serviciile de salubrizare. Primăriile trebuie să negocieze mai strict contractele, iar amenzile pentru cetăţenii care nu respectă curăţenia trebuie majorate"

Consilierul general PNL Richard Radu a afirmat că în condiţiile în care Bucureştiul risipeşte banii pe serviciile de salubrizare, primăriile trebuie să negocieze mai atent contractele.

"Potrivit evaluărilor de la nivel european şi nu numai, Bucureştiul se numără printre cele mai poluate capitale europene, iar cartierele Sălăjan şi Obor din Sectorul 2 se află pe lista celor mai poluate din Capitală. Starea dezolantă în care se află Bucureştiul din acest punct de vedere este vizibilă mai ales la finalul iernii, după topirea zăpezii, atunci când ies la iveală grămezile de gunoaie. Firmele de salubrizare sunt principalele responsabile, pentru că acestea nu respectă termenii contractelor încheiate cu primăriile", a spus consilierul general al PNL, potrivit unui comunicat de presă.

El a mai afirmat că de asemenea, amenzile pentru cetăţenii care nu respectă curăţenia trebuie majorate.

"În această iarnă, pentru serviciile de deszăpezire nesatisfăcătoare ale unor firme de salubrizare, s-a găsit soluţia amendării acestora. Deşi această măsură poate fi eficientă, nu este nici pe departe suficientă. Este de datoria autorităţilor locale să negocieze în termeni mult mai stricţi şi în interesul bucureştenilor contractele de salubrizare şi nu în beneficiul companiilor. Sper că noile administraţii locale de la nivelul Capitalei, care vor fi confirmate, prin votul din iunie, vor înţelege acest lucru. Cetăţenii trebuie, de asemenea, să îşi asume anumite responsabilităţi civice de bun-simţ. Cu riscul ca propunerea mea să fie percepută drept nepopulară cred că este absolut necesară majorarea amenzilor pentru cetăţenii care nu respectă regulile de curăţenie: de la aruncatul unei simple pungi cu resturi menajere pe marginea drumurilor, până la refuzul de a strânge excrementele lăsate de animale pe domeniul public.   În absenţa unei legislaţii mai aspre, obiceiurile nu o să se schimbe. În plus, Poliţia Locală are un rol coercitiv pe care nu şi-l exercită: dincolo de absenţa unor campanii de educare a populaţiei, chiar şi amenzile stipulate prin lege, nu sunt aplicate", a punctat Radu.

Ne puteți urmări și pe Google News