Consiliul Naționa al Elevilor: "Regulamentul școlar ne încalcă drepturile"

Consiliul Naționa al Elevilor: "Regulamentul școlar ne încalcă drepturile"

Reprezentanții elevilor consideră că Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Instituţiilor de Învăţământ Preuniversitar publicat în Monitorul Oficial la data de 13 ianuarie nu concordă cu Declarația drepturilor omului, Constituția și Legea educației.

"Art. 136 alin (2) din ROFUIP stipulează faptul că directorul unităţii de învăţământ are dreptul să propună Consiliului de Administraţie suspendarea sau interzicerea redactării şi difuzării revistelor sau publicaţiilor care contravin ROFUIP sau Regulamentului de Organizare Internă (ROI) a respectivei unităţi de învăţământ. Această măsură contrazice art. 19 din Declaraţia Drepturilor Omului, care menţionează că "orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării" şi art. 30 alin (4) din Constituţia României - "Nici o publicaţie nu poate fi suprimată", susţine Consiliul Național al Elevilor.

De asemenea, CNE afirmă că regulamentul oferă directorului unităţii de învăţământ puterea de a decide în favoarea sau defavoare instituirii unei asociaţii, menţiune care contravine art. 40 din Constituţia României şi art. 1, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă 26/ 2000, având următorul conţinut: "Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi în interes general sau în interesul unor colectivităţi locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii, ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe".

Consiliul Naţional al Elevilor consideră, de asemenea, că media 9 la purtare nu poate fi un criteriu pentru a deveni reprezentant al elevilor, "constrângând" astfel accesul liber al tuturor elevilor din România să candideze şi să fie aleşi în cadrul acestei organizaţii, "existând posibilitatea abuzurilor" sau scăderii notelor la purtare în "mod excesiv şi nejustificat".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Totodată, Legea Educaţiei Naţionale precizează în art. 69, alin. (2) faptul că "elevii şi profesorii din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu particular acreditat/ autorizat beneficiază de manuale şcolare gratuite, atât pentru învăţământul în limba română, cât şi pentru cel în limbile minorităţilor naţionale, în condiţiile legii", articol care contrazice ROFUIP. Consiliul National al Elevilor cere factorilor decidenţi respectarea legilor naţionale şi prevederilor internaţionale, printre care se numără şi procentul alocat pentru educaţie din Produsul Intern Brut, însă salută aprobarea, după mult timp, a Statutului Elevului prevăzut în ROFUIP ca fiind Statutul beneficiarilor primari ai educaţiei ce prevede drepturile şi obligaţiile elevilor", mai afirmă reprezentanţii elevilor.