Construcția zidului între SUA și Mexic, amânată până în toamnă

Construcția zidului între SUA și Mexic, amânată până în toamnă

Preşedintele american Donald Trump a afirmat, ieri, că discuțiile privind finanțarea construcției unui zid la granița cu Mexicul pot fi amânate până în septembrie.

 El ține neapărat ca acest proiect, promis în campania electorală, să fie pus în practică, dar democrații din Congres ar fi blocat bugetul.

Miliardarul republican a sperat până în ultima clipă ca, în urma negocierilor, congresmenii să aprobe o parte din finanțarea acestui zid, înainte ca proiectul de buget să ajungă la Casa Albă.

În lipsa unui acord, guvernul risca să fie paralizat, sâmbătă, în cea de-a 100-a zi a mandatului lui Trump, ceea ce ar duce la închiderea agenţiilor guvernamentale.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu este ceea ce ne dorim”

Administraţia Trump era gata să facă unele concesii asupra reformei asigurărilor medicale „Obamacare”, pentru a obţine această finanţare. „Cerem ca prioritățile noastre să fie finanțate. O paralizie (a guvernului) nu este ceea ce ne dorim, nu vrem să ajungem aici”, a declarat directorul pentru Buget, Mick Mulvaney .

Paralizarea guvernului federal a devenit realitate, în urma negocierilor eșuate, în 2013, pe fondul confruntărilor politice asupra „Obamacare”, reforma emblematică a mandatului președintelui Barack Obama.

Pe de altă parte, Luis Videgaray, ministrul mexican de Externe, consideră că planul lui Trump, de a construi un zid la frontiera SUA cu Mexicul este un act „ostil și neprietenos”.