Contra, primul antrenor român în Primera

Contra, primul antrenor român în Primera

Cosmin Contra s-a despărţit ieri dimineaţă de Petrolul Ploieşti şi a acceptat oferta grupării spaniole Getafe CF, ultima echipă la care a evoluat, ca jucător, în străinătate.

Cosmin Contra (38 de ani) a devenit primul antrenor român care activează în Primera Division, campionatul de fotbal al Spaniei! Contra s-a despărţit ieri dimineaţă de Petrolul Ploieşti şi, tot ieri, a semnat un angajament pe doi ani şi jumătate cu formaţia Getafe. "Este o decizie grea" Decizia sa de a da curs ofertei celor de la Getafe, acolo unde a jucat ultima oară înainte de a se întoarce în România, în 2010, i-a luat prin suprindere pe oficialii echipei Petrolul. Getafe (locul 15 în Primera Division, la doar un punct distanţă de prima poziţie retrogradabilă) l-a vrut pe Contra încă de la începutul anului, dar tehnicianul susţinea atunci că nu va părăsi Petrolul decât la finalul sezonului. Remiza de la Piatra-Neamţ (0-0 cu Ceahlăul) a diminuat şansele Petrolului la titlu, acesta fiind principalul motiv care l-a determinat pe Contra să se grăbească spre Spania. În plus, "gurile rele" susţin că şi ancheta care îi vizează pe şefii Petrolului, legată de banii primiţi de la primărie, i-a făcut vânt lui "Guriţă" la Getafe. "Mulţumesc conducerii clubului pentru faptul că m-a înţeles şi am încredere că şi suporterii vor face acelaşi lucru. Petrolul va rămâne mereu în sufletul meu, este clubul care m-a lansat ca antrenor în fotbalul mare", a spus Cosmin Contra la despărţirea de Petrolul. În urmă cu două luni, oficialii Petrolului ar fi pretins pentru "transferul" lui Contra la Getafe suma de 700.000 de euro. Acum, el a plecat gratis! "Este o decizie grea, dar nu puteam să-l refuzăm pe Cosmin, având în vedere ceea ce reprezintă el ca om şi antrenor", a fost declaraţia oficială făcută de Dan Capră, patronul Petrolului. A vrut să fie impresar, nu antrenor! Getafe va fi a patra echipă din cariera de antrenor a lui Cosmin Contra, care a început în 2010, la FC Timişoara. Până să ajungă la Petrolul, "Guriţă" a mai pregătit-o, în 2012, pe Fuenlabrada, din al treilea eşalon spaniol. Interesant este că fostul internaţional dorea să fie impresar, şi nu antrenor! "De la Timişoara tocmai plecase antrenorul sârb Vladimir Petrovici şi i-am spus lui Marian Iancu, patronul echipei, că o şansă ar merita şi Cosmin Contra (pe atunci, jucător la formaţia bănăţeană - n.r.). El, însă, dorea să se facă impresar, nu antrenor! L-am convins, totuşi, în 10 minute să accepte, a făcut acest pas şi a avut rezultate", a povestit Daniel Stanciu, fost manager al grupării timişorene. 3 echipe a pregătit Cosmin Contra până să ajungă la Getafe Răzvan Lucescu vine la Petrolul Conducătorii grupării Petrolul Ploieşti nu au stat cu mâinile în sân după ce Cosmin Contra a plecat la Getafe. Dan Capră, finanţatorul "lupilor galbeni", a discutat ieri, la amiază, cu Răzvan Lucescu şi a obţinut acordul verbal al fostului selecţioner al României de a veni la gruparea prahoveană. Dacă nu va apărea ceva neprevăzut, Lucescu junior va semna cu Petrolul un contract până la vară, cu posibilitate de prelungire pe încă un sezon, şi va fi prezentat oficial astăzi. Răzvan a pregătit ultima dată formaţia El-Jaish, din Qatar, de care s-a despărţit la începutul acestui an.