CONTRABANDĂ cu ajutorul unei mașini cu număr de ”CORP DIPLOMATIC”

CONTRABANDĂ cu ajutorul unei mașini cu număr de ”CORP DIPLOMATIC”

Sute de baxuri de ţigări de contrabandă au fost capturate vineri după-amiază într-o mașină cu număr de corp diplomatic. Unul din traficanți este angajat al Ministerului de Externe din Slovacia.

Lucrătorii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş au oprit vineri un microbuz cu numere de Slovacia pe raza localităţii Şuştra. Maşina care în ţară prin vama Nădlac, transporta, potrivit celor doi pasageri, colete diplomatice din Bratislava, via Ungaria, spre ambasada Slovaciei din Bucureşti. Transportul, relatează surse din cadurl Poliției de Frontieră, era perfect camuflat: uşile microbuzului aveau aplicate sigilii cu plumb şi ceară, iar şoferul a prezentat un document ştampilat şi semnat care proba faptul că în interior s-ar afla documente  secrete.

Existând suspiciuni asupra veridicității informațiilor, oamneii legii români au decis să rupă sigiliile și să controleze mașina. În interior au găsit 230 de baxuri cu ţigări Ashima şi Marble, de provenienţă duty-free. Din declarațiile oamenilor legii, prejudiciul se ridică la 1,4 milioane de lei.

Cei doi au fost duşi la audieri la sediul DIICOT Timişoara. În această seară, Ministerul de Externe slovac a confirmat că unul dintre bărbați, Peter Uradnicek, este angajat ca șofer al instituţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News