Control de mediu în bătaie de joc la „groapa radioactivă” de la Năvodari

Control de mediu în bătaie de joc la „groapa radioactivă” de la Năvodari

La cererea EVZ, APM Constanța a făcut, chipurile, un control la Fertilchim Năvodari, pentru măsurarea radioactivității dintr-un deșeu numit fosfogips. Am aflat că, în tot județul, există un singur aparat Geiger-Muller de măsurare a radiațiilor. Și acela necalibrat permanent. Pe deasupra, nici nu l-au folosit în interiorul combinatului. Cică, legea le impune să-l lase la poartă! Unde ne-au lăsat și pe noi, deși EVZ a solicitat verificarea. Sunt oare autoritățile pe mână cu patronii? Un lucru e cert: în acest moment, pe litoral nu e niciun pericol iminent. Dar în viitor?

Ancheta „Cum va ajunge Năvodariul o groapă de gunoi radioactivă”, publicată lunea trecută, în EVZ, a deranjat, din liniștea lor nucleară, forurile competente. Agenția pentru Protecția Mediului Constanța (APMC), Garda de Mediu din același județ, Comisia Națională pentru Controlul Activității Nucleare (CNCAN) au fost trezite din letargie de „Evenimentul zilei”. Informațiile potrivit căreia orașul din nordul stațiunii Mamaia ar putea deveni, conform unei decizii CEDO – din martie a.c. – locul unde o firmă privată, Marway Fertilchim, condusă de un italian pe nume Ernesto Sudati, gazda unor diverse deșeuri – că unele radioactive există deja – a trezit din adormire autoritățile statului.

FOTO: Inspectorii și agenții de mediu au lăsat contorul Geiger-Muller la poarta fabricii

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar ar fi fost doar un „căscat”, dacă nu am fi cerut imperios APMC să participăm la un control făcut de ei în inicinta fostului combinat de îngrășăminte chimice Fetrilchim, privatizat în ’99, de lângă Lumina, în vestul Năvodariului. Ceea ce semnalam noi era că, potrivit deciziei CEDO din 17 martie 2015, statul român, prin Primăria Năvodari, e obligat să le dea patronilor italieni dreptul de a depozita acolo diverse deșeuri. De menționat că, din cele patru „bataluri”, halde pline cu fosfogips – un deșeu natural radioactiv – doar trei sunt „închise”, acoperite cu pământ, ultimul fiind deschis, existând riscul contaminării atât chimice, cât și radioative a localnicilor și, foarte important, al turiștilor din Năvodari și Mamaia. Le-am solicitat să facă un control la fața locului, în prezența noastră, cu un aparat Geiger-Muller, de depistare a eventualelor radiații. Ceea ce a urmat a fost ca în filmele cu umor sec. Și macabru.

FOTO Fabrica este păzită ca o unitate militară. Ce e oare așa de prețios după garduri?

Au încurcat haldele cu fosfogips radioactiv

Mai întâi, APMC ne-a trimis, la solicitarea noastră, un punct de vedere. Numai că, în el nu am regăsit decât niște tabele cu cifre care i-ar încurca neuronii și unui fizician. Ce am remarcat, din sumarele comentarii însoțitoare, este că APMC se raporta la rezultatele unui control făcut, tot în urma unor sesizări ale presei, din 2007! Mai mult, probele la care se face referire nu includeau „batalul 4”, singura haldă cu fosfogips rămasă descoperită și, deci, evident, o „pepinieră” de radiații și/sau alte poluări chinmice. Potrivit controlului din 2007 se constată că au fost colectate probe de fosfogips doar de la batalul 3, unul deja acoperit cu pământ!

Niciun cuvânt, însă, despre batalul 4, adevărata „bubă” mortală de lângă Năvodari. Mai mult, ne scrie APMC, tehnic: „Singurul radionuclid pentru care s-a depășit nivelul de excludere este RA-226 (n.r. – Radiu) în probele de fosfogips și în câteva probe de sol colectate din imediata vecinătate a haldei (...). Nu este un secret pentru nimeni că fosfogipsul este ușor radioactiv (...)”. Ideea pe care se bazează specialiștii constănțeni este că, dat fiind compoziția mâloasă, vântul nu poate ridica pulberi care să se împrăștie în împrejurimi. O bazaconie!

„Pericolul de poluare chimică este infinit mai mare ca cel radioactiv!”

Punctul de vedere al CNCAN e la fel de buruienos ca cel al APMC. Singurele informații suplimentare sunt acelea că, după controlul din 2007, ultimul din interiorul Fertilchim, s-a stabilit că batalurile trebuie protejate cu garduri și păzite. Lucru existent. Un lucru important, însă, a fost obligația ca populația din zonă să fie avertizată prin panouri. Noi n-am văzut nici unul! Și, cel mai important, acoperirea batalurilor pentru „a evita antrenarea de fosfogips de către curenții de aer. Batalul 4 e la fel ca atunci!

FOTO: Aceasta este mostra de fosfogips prelevată de agenții de Mediu

I-am dat spre studiere documentul, trimis de APMC, domnului prof. univ.dr. ing Șerban Valica, unul din marii specialiști în domeniul nuclear. „Pericolul de poluare chimică pe care îl reprezintă haldele respective este infinit mai mare decât pericolul dat de radioactivitate. De aceea, proiectul de lege inițiat în Senat, de a interzice depozite de deșeuri chimice în zona costieră a Mării Negre, trebuie susținut!”, conchide specialistul.

Unicul aparat Geiger-Muller, utilizabil după două zile

Am discutat despre descinderea noastră, alături de organele competente, pentru a măsura gradul de radioactivitate și poluare al zonei cu Monica Zaharia, directoarea executivă a APMC și Cristian Marian Rășnoveanu, șeful Gărzii de Mediu din Constanța. Râșnoveanu ne-a spus că nu are aparatură, atenție, „omologată” și că să ne adresăm APMC. Aici, Monica Zaharia achiesează pe loc la sugestia noastră și ne propune să venim a doua zi la Constanța să participăm, împreună cu oamenii săi, la control. După o oră, ne zice și ea că nu se poate face că n-are aparatură, atenție, omologată! Aparatură care constă într-un banal contor Geiger-Muller ce se găsește de vânzare pe internet! După o oră, realizează gafa și ne zice să venim, că ia un aparat de ăsta de la Cernavodă, ca după încă o oră să ne anunțe că trebuie să amânăm o zi, că aparatul nu e „calibrat”. Deci, în tot județul Constanța există doar un singur aparat Geiger- Muller, de control al radiațiilor! Și ăla ne-omologat sau ne-calibrat. Sau cu incompetenți la conducere.

EVZ, exclus de la controlul cerut de noi

Ne-am prezentat, regulamentar și punctual, la întâlnirea cu agenții APMC și inspectorii Gărzii de Mediu din Constanța. Ne așteptam la mașini speciale, girofaruri, chestii ca-n filme că, vorba aia, era un control la niște chestii potențial radioactive. Nici vorbă! La întâlnire, cu 40 de minute întârziere au venit patru femei, îmbarcate într-un Duster kaki. S-au uitat la noi ca prin sticlă. De altfel, cu o seară înainte după ce primiserăm acceptul de a participa pasiv la descindere, cei doi șefi ai mediului din Constanța neau anunțat că ei nu ne garantează intrarea în interiorul Fertilchim, deoarece e firmă privată… Lucru care s-a și întâmplat, după ce abia ne-am ținut, pe drum, după specialistele trimise în control.

FOTO: În imagine, batalul nr. 3, plin cu fosfogips și acoperit cu pământ. La batalul nr.4, încă descoperit, n-am avut acces!

Ajunși la poarta fostului combinat de îngrășăminte chimice, reprezentantele AMPC și Gărzii de Mediu au intrat fără să ne bage în seamă, în timp ce un nene, cu discurs de plutonier-major, ne-a spus că: „Potrivit dispozițiilor regulamentului intern, presa nu are ce căuta în incinta unității noastre. Conducerea nu dorește să comunice cu dvs. În niciun fel! Vă rog să părăsiți locul, fără să faceți poze!”. Bodygarzii se uitau, deja, urât la noi.

Rezultatele vin în șase luni

Plecăm glonț la Monica Zaharia, directoarea APMC. O întrebăm dacă firma proprietară a avut trecut în actul de vânzare-cumpărare de la fostul FPS, din 1997, obligația să neutralizeze deșeurile deja existente și pe cele viitoare. Răspunsul ne-a lăsat mască: „Ei (n.r. – italienii) au avut un aviz de mediu înainte de a cumpăra. Documentul, emis atunci, în ’97-‘98, a fost distrus. Sunt distruse aceste documente, după cinci ani, conform Legii Arhivelor Naționale. Ar trebui să-l găsiți la fostul FPS, sau cum se numește acum...”. Întrebată de ce în documentația trimisă nouă nu ne vorbește despre „batalul 4”, singurul rămas deschis, Monica Zaharia zâmbește candid: „Nu știu situația acestui batal. Vin fetele și vă comunic!”. Dar, întrebăm noi, vom primi azi și rezultatele măsurătorii cu aparatul Geiger-Muller, făcută la batalul 4? Răspunsul e stupefiant: „Nu! Păi, l-au lăsat la poartă. Nu avem voie să intrăm cu așa ceva pe o proprietate privată!”. Păi, și când aflăm ceva, să spunem oamenilor? Doamna Zaharia e relaxată: „Rezultatele controlului făcut, în urma demersului dvs., vor fi gata în șase luni!”.