COPII CUMINŢI. Alexandru are cont pe "WhatsApp" la cinci ani

COPII CUMINŢI. Alexandru are cont pe "WhatsApp" la cinci ani

Părăsit de mamă, acum un an, Alexandru Valentin Dumitru a fost crescut de tată şi de bunici şi cunoaşte deja problemele oamenilor mari. Bunicul îl vede un geniu în ale calculatoarelor. Toată ziua se joacă pe tabletă şi este "dependent" de aplicaţiile de socializare.

Deşi răceala i-a mai luat din energie, Alexandru e ca titirezul. Momentan în convalescenţă, se bucură că a luat o pauză de la grădiniţă. Lipicios cu adulţii, se integrează rapid în discuţii de oameni mari. "Bunicul a fost taximetrist, a plimbat oameni mari", e mândru nepoţelul. Chiar dacă pe mama nu a mai văzut-o de mai bine de un an, de când s-a despărţit de tatăl său, nu îi simte lipsa. "Mamaie" îi face toate poftele şi încearcă pe cât posibil să îi ţină locul. Bunicii au vrut chiar să îi obţină custodia, pe care, oficial, o are mama. Tehnic şi modern Cu o memorie sclipitoare, puştiul recită pe nerăsuflate câteva poezii şi două rugăciuni. "Spun în fiecare seară, înainte de culcare, Înger, îngeraşul meu. Câteodată mai uit, dar tati îmi aduce mereu aminte", recunoaşte prichindelul. Nu-i plac cărţile de colorat şi nici jocurile "de copii". În schimb, nu lasă tableta din mână toată ziua. Cei mai mult îi plac jocurile, dar şi aplicaţiile care îl ajută "să socializeze" cu colegii de grădiniţă - WhatsApp şi Viber. Pentru Facebook e prea mic. "Nu prea mă descurc aşa bine pe Facebook", recunoaşte, uşor ruşinat. De la Moş Crăciun şi-ar dori toate jucăriile moderne din reclame: "un disc zburător care se se întoarce la tine", un Robo Fish "de la mall", o maşinuţă, hai şi un lego.