Copiii cheamă primăvara la Muzeul Satului

Copiii cheamă primăvara la Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 13 februarie – 6 martie 2016, în fiecare sfârșit de săptămână, ateliere de creativitate dedicate copiilor şi elevilor, în cadrul proiectului educativ „Micii meşteri mari”.

Cu ocazia sărbătorii Mărţişorului și a Zilei Femeii, copiii vor confecţiona, în cadrul atelierelor de creaţie, mărţişoare și felicitări, cu scopul de a fi implicaţi în activităţi care le stimulează creativitatea şi imaginaţia. Sunt invitaţi să participe copii cu vârsta între 5 şi 14 ani. Înscrierile se fac de luni până joi, între orele 10.00 – 15.00, la telefon 021/317 91 10/int. 195, şi prin email: muzeulnationalal_satului@yahoo.com. Atelierele se vor desfăşura în clădirea Arhondaric din Şos. Kiseleff nr. 28, începând cu orele 10.00. Taxa de participare / atelier este de 15 ron / copil.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News