Corectitudinea Politică CENZUREAZĂ Învierea lui Hristos: „Vânătoarea de ouă de PAȘTI s-a transformat în „Vânătoarea de ouă BRITANICE”

Corectitudinea Politică CENZUREAZĂ Învierea lui Hristos: „Vânătoarea de ouă de PAȘTI s-a transformat în „Vânătoarea de ouă BRITANICE”

Premierul Theresa May și Biserica Anglicană au reacționat dur față de decizia companiei Cadbury de a cenzura referirea la evenimentul religios.

 „Marea vânătoare de ouă britanice Cadbury” și nu „Vânătoarea de ouă de Paști Cadbury”, ca până acum, se va numi tradiționala serbare de căutare a ouălor de Paști, care adună mii de copii în weekeend-ul de Înviere.

Societatea Cadbury a explicat această schimbare prin dorința de a deschide serbarea tuturor, „fără deosebire de apartenența confesională”.

Premierul britanic, Theresa May, a reacționat dur, afirmând că este o măsură „complet ridicolă”. Cu ocazia unei intervenții la canalul ITV, marți, aceasta, citată de La-Croix, a criticat violent decizia companiei britanice Cadbury de a renunța la referirea religioasă a evenimentului.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu sunt doar fiica unui vicar, sunt și membră a National Trust (organizație care se ocupă cu păstrarea tradițiilor – n.r.). Sincer nu știu ce au gândit. Paștele este foarte important pentru mine, este o sărbătoare foarte importantă pentru credința creștină, pentru milioane de persoane din lume.”

La rândul său, Arhiepiscopul de York, John Sentamu, numărul doi în Biserica Anglicană, a declarat că această decizie este „un scuipat pe mormântul” lui John Cadbury, fondatorul în secolul XIX al firmei de ciocolată.

„Membrii familiei Cadbury au fost mari industriași Quaker (mișcare religioasă din Marea Britanie, întemeiată de disidenții anglicani – n.r.) Dacă mergeți la Birmingham veți vedea cât a influențat credința lor activitatea industrială. A renunța la menționarea Paștilor este echivalent cu a scuipa pe mormântul lor.”