Corina Crețu, propusă comisar european pentru dezvoltare regională

Corina Crețu, propusă comisar european pentru dezvoltare regională

Surse europene citate de gandul.info confirmă ceea ce a scris, luni, Evenimentul zilei: Dacian Cioloș a ieșit din competiție, iar președintele Comisiei Europene, Jean- Claude Jucker, o susține oficial pe Crețu pentru poziția de comisar european. Potrivit acestor surse, Creţu, actualmente europarlamentar PSD şi vicepreşedinte al grupului Socialiştilor din Parlamentul European, ar urma să primească portofoliul Politicii Regionale. Astfel, ea va gestiona politica de coeziune şi fondurile europene.

 Portofoliul Politicii Regionale este al doilea portofoliu de pe lista priorităţilor României, după păstrarea Agriculturii. Ziarul „Gândul” citează însă surse europene anonime care ar avea semne de întrebare privind competenţele Corinei Creţu pentru acest post, singura sa experienţă economică fiind activitatea la Fabrica de Maşini-Unelte din Blaj, între 1989 şi 1992, după ce a absolvit ASE. De atunci, Creţu a fost ziarist, lucrând la publicaţii apropiate PSD, apoi purtător de cuvânt al lui Ion Iliescu, senator şi europarlamentar. Evenimentul zilei a arătat că europarlamentarul PSD a devenit în ultimii ani un apropiat al Dacianei Sârbu, soția premierului Victor Ponta.

Pacepa o acuză de spionaj

Într-un articol apărut în 2013 pe site-ul wnd.com, generalul Pacepa susţine că Corina Crețu ar putea face parte dintr-o nouă generaţie de agenţi sexy, cunoscuţi în trecut sub numele de „rândunici”, care îşi etalează cunoştinţele impresionante despre politică în haine foarte provocatoare. „Din păcate, am aflat de curând că un mare patriot american şi un om onorabil, stimatul general cu patru stele Colin Powell, ar fi căzut victima unei capcane de spionaj. Nu ştim cu precizie când a început această legătură şi cât de intimă a devenit, Powell negând aventura. Există totuţi câteva informaţii despre cealaltă parte implicată în această relaţie, care sugerează că a fost turnată în matriţa KGB-ului”, scrie Pacepa.

Ne puteți urmări și pe Google News