Editura Evenimentul si Capital

Corina Martin îl apără pe Radu Mazăre: „Ştefan ce Mare nu e numai al bucovinenilor, e al tuturor românilor”

14-07/corina-martin-evz_1-465x390
Autor: | | 12 Comentarii | 991 Vizualizari

Preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, prezentă la sfârşitul săptămânii trecute la Suceava, a fost luată la rost de jurnaliştii din presa locală, care, „destul de dur”, au întrebat-o „de ce Ştefan cel Mare şi Sfânt va deveni personaj de Carnaval, fiind întruchipat de primarul Radu Mazăre?”.

Corina Martin a declarat astăzi, la Mamaia, că ziariştii din Suceava, „agresivi”, au vrut să ştie „cum îi permit eu primarului să facă din Ştefan cel Mare un personaj de carnaval?”. Ea ar fi răspuns că , pentru promovarea litoralului şi nu numai, organizarea unor asemenea evenimente este binevenită. „Am zis că Ştefan cel Mare nu e numai al bucovinenilor, e al tuturor românilor”

„Noi organizăm evenimente pe litoral şi mi-aş dori să văd astfel de evenimente în cât mai multe staţiuni din România” a explicat preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării. „Şi dacă şi copiii noştri, şi turiştii, au posibilitatea să vadă scene din istoria României, într-un eveniment, într-o staţiune din România, astă mă bucură”, a comentat astăzi Corina Martin. Ea le-ar fi spus jurnaliştilor  suceveni că Asociaţia Litoral Delta-Dunării pregăteşte, pentru sfârşitul lunii august la Constanţa, a treia ediţie a Festivalul Antic Tomis. „Se vor supăra şi cei din Alba Iulia că sunt dacii lor?” a întrebat, amuzată, Corina Martin.

Sâmbătă, 2 august, la Carnavalul Mamaia, Radu Mazăre îl va întruchipa pe Ştefan cel Mare la Bătălia de la Podul Înalt.După refuzul Maiei Morgenstern şi al Sofiei Vicoveanca, „mama lui Ştefan cel Mare” va fi Irina Loghin iar rolul Vrâncioaiei va fi interpretat de Maria Cârneci. “O să fie lupte pe scenă, o să avem cascadori, o să avem celebra poezie în care Ştefan se întoarce bătut şi, pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, îl aşteaptă mama lui care îi dă viteză, îl trimite înapoi la luptă. Pe scenă vor fi şi dansuri, va fi reconstituită şi tabără lui Soliman Paşa unde se benchetuieşte, după ce l-a bătut pe Ştefan. Pe scenă vor urca şi copii pentru că Ştefan cel Mare a avut multe neveste, ţiitoare, se spune că a avut aproape 100 de copii. Iar la sfârşit, după ce Ştefan cel Mare se întoarce şi înfrânge oastea otomană,  va fi un festin şi un banchet moldovenesc, cu horă mare, cu tot cu copii”, povestea, în urmă cu câteva zile, Radu Mazăre.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro