CORUPȚIA de la IPJ Timiș, denunțată la DNA de către șefii din Poliția Română, „împinși” de uni ordin intern neconstituțional

CORUPȚIA de la IPJ Timiș, denunțată la DNA de către șefii din Poliția Română, „împinși” de uni ordin intern neconstituțional

Încă de anul trecut angajații Ministerului de interne nu mai pot fi cercetați sau sancționați disciplinar. Și asta din cauza unui ordin intern care, anul trecut, a fost declarat ilegal de către Curtea Constituțională. În asemenea situații, susțin surse judiciare, șefii Poliției Române au dat ok-ul ca neregulile să treacă de cercetările interne și să fie ause direct la cunoștința structurilor anticorupție din afara instituției.

Perchezițiide din această dimineață de la IPJ Timiș au fost făcute în baza unor sesizări ale oficialilor din Poliția Română, susțin surse judiciare. Corupția internă a ajuns la urechile DNA și pentru că faptele ilegale din interiorul IPJ Timiș, ale șefii inspectoratului, cei de la Resurse Umane și de la Rutieră, nu au mai putut fi cercetate, mai întâi de către structurile interne de specialitate. Și asta din cauza unui ordin intern, numărul 400, care încă din luna septembrie a anului trecut a fost declarat neconstituțional de către judecătorii Curții Constituționale. Ordinul 400 se referă la condițiile în care pot fi sancționați și cercetați disciplinar angajații Ministerului de Interne.

„Ordinul era mai vechi, din 2004, și se referă la procedura cercetării disciplinare. Curtea Constituțională a stabilit că aceste reglementări trebuie introduse în Statutul Polițistului. Propunerile noastre au ajuns în Parlament și acolo au rămas. Acum, nu există nici o soluție ca un polițist să fie cercetat mai întâi din interior. Dacă există fapte de natură penală, suntem obligați să le sesizăm structurilor competente dar disciplinar nu se mai poate face nimic”, a explicat pentru EVZ, Florin Valnei, vicepreședintele PRo Lex.

Perchezițiile de la IPJ Timiș

Ne puteți urmări și pe Google News

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a anunțat că au loc perchezitii in județele Timiș și Arad, cinci dintre acestea fiind la instituții publice, iar restul la sediile unor societati comerciale și la domiciliile unor persoane, într-un dosar care vizează infracțiuni de corupție și asimilate celor de coruptie care ar fi fost comise în perioada 2013 - 2014.

Cele cinci instituții sunt Inspectoratul Poliției Judetene (IPJ) Timiș, Serviciul Circulație Rutieră, care se află în aceeași clădire cu IPJ, Poliția orasului Recaș, Primăria Recaș și Poliția Locală din cadrul Primăriei Recaș, precum și Secția de Poliție Autostrăzi - Biroul de Poliție Autostrada A1 Deva - Nădlac.