CORUPŢIE ÎN UNIVERSITĂŢI. Șpagă la DECAN pentru licențe la Educație Fizică

Autor: | | 6 Comentarii | 2527 Vizualizari

Procurorii Parchetului General au deschis o anchetă privind posibile fapte de corupție la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Potrivit unor surse judiciare, Monica Bîcă (46 de ani) este cercetată pentru că ar fi luat șpagă la examenul de licență de la Facultatea de Educație Fizică.

Ieri seară, Bîcă era audiată după ce, mai mulți studenți și profesori, au răspuns întrebărilor procurorilor. Audierile au loc la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și sunt vizați studenți de la specializarea kinetoterapie. Aceștia au susținut examenul la o facultate acreditată din Capitală.

Bîcă ocupă funcția de decan al Facultății de Educație Fizică și Sport. Ea şi mai mulți studenţi sunt cercetați pentru dare mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu.

În cauză există suspiciuni că, în cursul lunilor iulie - septembrie 2014, Bîcă ar fi solicitat și primit bani de la studenți pentru a le facilita obținerea unor rezultate favorabile la examenul de licență, precum şi a le furniza lucrări de licenţă gata elaborate.

Bîcă a declarat, înainte de audieri, că sesizarea a fost depusă de unul dintre studenţii care nu au luat examenul de licenţă:

„A fost o procedură care ține de domeniul de calificare a studenților. Probabil că unul dintre studenţii care nu au luat examenul de licenţă s-a considerat frustrat. Eu nu am continuat să eliberez diplome, atâta timp cât nu aveam această atribuţie. Studenții au trebuit să susțină licența cu Academia din București... Nu cred că vreun cadru universitar a luat bani”.

În acest dosar, anchetatorii au făcut patru percheziții în Târgu Jiu și București.

Precedentul de la ASE

Ancheta în cazul decăniței de la Târgu –Jiu este coordonată de procuroarea Denisa Cristodor, de la Parchetul General. Este vorba de același anchetator care a decis, în urmă cu lună, trimiterea în judecată a prodecanului Facultății Finanțe- Bănci din ASE, Iuliu- Cosmin Șerbănescu (37 de ani) (foto).

Profesorul a fost acuzat că a cerut bani, sume între 400 de lei și 400 de euro, de la mai mulți studenți pentru a le facilita promovarea examenului de licență planificat în iulie 2014.

Șerbănescu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru 42 de fapte de luare de mită.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi