Am fost la sfârșitul săptămânii la Brussels Forum, o conferință anuală a German Marshall Found, făcută să reunească liderii americani și europeni în fiecare an.
Liderii americani de azi, din preajma lui Donald Trump, nu s-au grăbit să vină, pentru a evita susținerea elitei analizei și gândirii politice din SUA, așa cum liderii europeni au fost ocupați la aniversarea a 60 de ani de la fondarea instituțiilor europene, și asta chiar în ajunul anunțării formale, la 29 martie, a accesării de către Marea Britanie a articolului 50 din Tratatul de la Lisabona și ieșirea din Uniunea Europeană.
Totuși reuniunea a fost extrem de interesantă și instructivă tocmai prin aceste absențe și prin cei prezenți la dezbateri. O combinație de speranță, wishful thinking, corectitudine politică și groupthink, în orice caz incapacitate de a accepta sau măcar de a se gândi la celelalte scenarii. Anul trecut, la aceeași reuniune, nimeni nu se gândea la Donald Trump ca posibil președinte american – mărturisesc nici eu – iar Brexitul era o posibilitate pe deplin improbabilă. Iată că dezobișnuința de a planifica pentru ceea ce e mai rău și speranța că ce e mai bun se va întâmpla a costat, iar lumea elitelor din Relațiile Internaționale acuză și astăzi traume după cele două evenimente.
Nu e mai puțin adevărat că Apocalipsa anunțată și furtuna perfectă rezultată din Brexit plus Trump la Casa Albă nici ea nu s-a confirmat. Încă trăim și există o funcționalitate a Relațiilor Internaționale cu un mare grad de continuitate în politica externă, de securitate și apărare Americană, dar și oameni foarte buni și profesioniști în pozițiile din această sferă – secretar al Pentagonului, directorul CIA, consilierul pentru securitate națională, chiar Secretarul de Stat – ca să nu vorbim despre Republicanii din Congres. Însă anul acesta vin alegerile din Franța și Germania. Și lucrurile se pot mișca.
Ne puteți urmări și pe Google News
Fără să intru în detalii, trebuie să recunosc că nimeni nu alege să descrie și să joace cele mai proaste scenarii și să identifice consecințele reale ale unor schimbări nefaste. Unii refuză din capul locului să accepte asemenea posibilități, mai ales la nivel instituțional, pentru a nu transmite mesaje complicate publicului sau cui află că lucrurile ar putea merge în direcția cea mai rea, așa cum în lumea aceasta a cercetării profunde și a relațiilor internaționale par să-și facă loc și cele mai inexplicabile superstiții. Astfel că, pentru ca un scenariu negativ să nu se întâmple, preferi să nu-l joci. Cam cum făcea bunica mea atunci când nu-l invoca pe Necuratul, și scuipa în sân când îi trecea prin minte vreo drăcuială, pe motiv că s-ar putea ca respectivul invocat chiar să apară.
Ei bine. Această abordare tezistă, superstițioasă, motivată de diplomația publică sau de posibilele semnale pe care le-ar putea transmite, nu ajută, în nici un caz. Nu-i vorba, și cei care au luat în considerație scenariile cele mai proaste au alunecat în alt tip de tezism, radical și apocaliptic, fără analiză concretă și evaluare de consequence management cel puțin, ca să nu mai vorbesc despre nevoia unui studiu de impact. După ei, dacă se întâmplă, totul se prăbușește, se rupe Europa, sare în aer Euro, cade Franța de pe hartă iar Germania este ocupată din nou, de Rusia lui Putin, de această dată, alimentând din munca și resursele germane ambițiile neo-imperialiste globale ale Țarului de la Kremlin.
Trebuie să resping de plano și o asemenea abordare, la fel de pernicioasă ca și precedentele, cele care ignoră realitățile și posibilitățile cu mai mică probabilitate. Dar un planificator strategic nu ar trebui să facă acest lucru niciodată, cu orice risc, din contra, în spatele ușilor închise, ar trebui să dezvolte scenariile cele mai complicate și să le dezvolte până la ultimele consecințe, pentru a le prezenta decidenților, împreună cu măsurile minime de reacție pregătite pentru asemenea eventualitate. Cunoscând puțin culoarele și camerele din spatele ușilor închise, sunt fericit că există instituții care-și fac astfel treaba la București.
Revenind la marea temă, întrebarea cheie rămâne: Și dacă viitorul Europei este unul fără Uniunea Europeană, sau măcar fără orice cunoaștem azi că înseamnă UE, și viitorul e cel al Europei partidelor populiste? Dacă populismul câștigă – poate nu azi, poate nici măcar anul acesta, dar câștigă în Europa? Și nu unul anti-sistem, ci unul profund naționalist, xenofob, etnicist, o variantă europeană de naționalpopulism și nu cea americană? Nu ar trebui ca acest scenariu să fie discutat și eventual prezentat decidenților cu soluțiile aferente, pentru ca să începem să ne pregătim? Sau chiar publicului, aș spune eu, pentru a ști unde se poate ajunge dacă alunecarea anti-democratică și anti-europeană nu e stopată la timp!
Recomandările noastre
