Credit de 100 de milioane de EURO pentru infrastructura energetică din UNGARIA

Credit de 100 de milioane de EURO pentru infrastructura energetică din UNGARIA

Banca Europeană de Investiţii a acordat un împrumut de 100 de milioane de euro pentru compania energetică ungară MVM pentru a ajuta această firmă de stat să-şi implementeze programul de investiţii pentru perioada 2013-2018, informează MTI, scrie Agerpres.

MVM a precizat că creditul de la BEI va facilita modernizarea şi extinderea sistemului de transport al energiei electrice din Ungaria precum şi reconstrucţia facilităţilor subterane pentru stocarea gazelor naturale. Acesta este al doilea acord de finanţare pe terme lung semnat de BEI şi MVM, după cel în valoare de 150 de milioane de euro semnat în 2010.

"Creditul de la BEI va ajuta la extinderea, modernizarea şi consolidarea unor părţi vitale din infrastructura energetică, fie că este vorba de linii de transport a energiei electrice sau echipamente de stocare a gazelor naturale" a declarat vicepreşedintele BEI, László Baranyay.

Separat, MVM a anunţat, vineri, că acţionarii săi, în principal guvernul ungar, au aprobat planurile sale vizând majorarea capitalului social cu 37,2 miliarde de forinţi (150 de milioane de dolari), care ar urma să se adauge creditului de 125 milioane de dolari oferit de BEI. MVM nu a informat de ce are nevoie de noi fonduri provenite din vânzarea de acţiuni, însă luna trecută compania ungară a făcut o ofertă pentru un pachet de 66% din acţiunile producătorului slovac de electricitate Slovenske Elektrarne (SE) deţinut de grupul italian Enel.

Ne puteți urmări și pe Google News