Cresc înmatriculările de maşini second-hand. Ce mărci preferă românii

Cresc înmatriculările de maşini second-hand. Ce mărci preferă românii

Numărul de autoturisme second-hand înmatriculate în primele două luni ale anului a crescut cu peste 11% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor consultate de Agerpres.

Astfel, românii au înmatriculat în intervalul menţionat 39.328 de unități. La nivelul lunii februarie din acest an, dintre cele aproape 23.000 de autoturisme rulate înmatriculate în România, 6.404 de unități au fost Volkswagen, în creștere cu aproximativ 26% comparativ cu februarie 2015.

Mărcile scumpe, în topul alegerilor

Topul preferințelor continuă cu Opel (+31,6%), Ford (+26,79%), BMW (+39,50%), Audi (+52,16%), Skoda (+23,01%), Renault (+19,64%) și Mercedes-Benz (+40,25%). 

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform statisticii DRPCIV, parcul auto național din România însuma, la sfârșitul anului 2015, aproximativ 6,6 milioane de unități, în creștere cu 5,27% față de perioada similară a anului precedent.

La capitolul uzură, circa 2,56 milioane de mașini aveau o vechime mai mare de 12 ani. De asemenea, aproximativ 1,89 de milioane de vehicule cuprinse în parcul auto național erau încadrate la o vechime cuprinsă între 6-10 ani, în timp ce 1,76 milioane de unități aveau un grad de uzură între 11-15 ani. În același timp, aproximativ 1,20 milioane de mașini erau mai vechi de 20 de ani. Cele mai multe maşini sunt pe motorină.