PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Internaţional

Crima care a ORIPILAT Suedia. Mama tinerei ucise face o dezvăluire şocantă: “MIGRANŢII MINT de îngheaţă apele. COPILAŞII ORFANI sunt, de fapt, ADULŢI în toată regula”

Autor: Dodo Romniceanu | vineri, 29 ianuarie 2016 | 60 Comentarii | 12545 Vizualizari
„Nu era doar fetița mea, era îngerul meu"
Amănunte aproape ireale ies la iveală în paralel cu ancheta menită să stabilească circumstanţele crimei abominabile de la centrul de primire a azilanţilor minori nefamilişti din Molndal, Suedia. Alexandra Mezher, 22 de ani, a fost măcelărită luni dimineaţă de un migrant, originar din Somalia, care le-a declarat autorităţilor suedeze că are 15 ani şi este orfan de ambii părinţi. În realitate, micul migrant criminal ar putea fi ditamai adultul care a minţit în privinţa vârstei şi identităţii.

Potrivit mamei Alexandrei Mezher, la centrul pentru minori orfani din Molndal, o suburbie a oraşului Gothenburg, s-au aciuat adulţi în toată firea, zdrahoni de 23-24 de ani, care mint cu neruşinare autorităţile, pretinzând că sunt adolescenţi de 15-17 ani rămaşi singuri pe lume. “Orfanii refugiaţi de la centru mint adesea în privinţa vârstei reale. Cel mai probabil şi cel care a ucis-o este tot adult. Chiar fiica mea mi-a povestit de nenumărate ori că “micuţii” sunt bărbaţii musculoşi şi puternici”, a declarat Chimene, mama Alexandrei, potrivit dailymail.co.uk.

Autorităţile suedeze l-au acuzat oficial, miercuri seară, pe Youssaf Khaliif Nuur, un migrant somalez în vârstă de 15 ani, de uciderea Alexandrei, tânăra asistentă socială care lucra la centrul de primire din Molndal de doar câteva luni. Anchetatorii au admis încă că atât vârsta, cât şi identitatea asasinului ar putea fi altele decât cele declarate de periculosul azilant. El s-ar aflat închis în momentul de faţă, sub pază, la Spitalul universitar de psihiatrie Sahlgrenska, scrie presa din Marea Britanie.


“Alexandra ştia exact cum să se comporte cu copiii, chiar şi cu cei mai violenţi. Dar cei cu care avea ea de-a face la centrul de primire erau oameni în toată puterea cuvântului. Îţi dădeai seama cu uşurinţă doar privindu-i în ochi sau după cât de dezvoltaţi din punct de vedere fizic erau. Poate 2-3 să fi avut sub 18 ani, în rest erau bărbaţi de 23-24 de ani”, a mai spus îndurerata doamnă Mezher, în vârstă de 42 de ani. 

La Molndal, o mică suburbie a Gothenburg-ului cu 60.000 de locuitori, au poposit numai anul trecut aproximativ 8000 de migranţi. Cel puţin 4000 dintre ei s-au declarat orfani de ambii părinţi.  

Alexandra Mezher, fiica unor imigranţi creștini din Liban stabiliţi de mai mulţi ani în Suedia, era o tânără extraordinar de generoasă căreia îi plăcea să-i ajute pe cei în dificultate. Era absolventă de Psihologie la Institutul Blekinge din Karlskrona și voia să urmeze un masterat în științe sociale. Locuia cu părinții și frații ei mai mici, în Boras, la 80 de km de Molndal. Tatăl ei a venit din Beirut în Suedia în 1989 şi a început o afacere cu pizza, iar mama tinerei s-a mutat trei ani mai târziu.


“Am plecat din Liban pentru a scăpa de războiul civil, de violenţă şi pericol. Am ales Suedia pentru a ne putea creşte copiii în siguranţă. În momentul de faţă nu mai este o ţară sigură. Şi nu o să am linişte până nu o să aflu: DE CE ALEXANDRA? De ce tocmai ea care voia să-i ajute, să le aline suferinţele…”, a mai spus doamna Mezher.

Până în prezent, Suedia a acceptat aproximativ 160.000 de migranţi şi refugiaţi, dintre care, potrivit dailymail, 40.000 sunt minori neînsoţiţi. Situaţia s-ar putea schimba dramatic în următoarea perioadă în condiţiile în care ministrul suedez de Interne a anunţat că se intenționează expulzarea a 80.000 de migranți intrați pe teritoriul său în 2015 și a căror cerere de azil a fost sau va fi respinsă.

 

 

Tag-uri: Alexandrei Mezher, crima SUedia, azilanti, ancheta, crima Molndal, Somalia, orfan Somalia, Marea Britanie, Youssaf Khaliif Nuur, Gothenburg, Beirut, Liban




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM