Crima din Centrul Istoric. Văduva Vasile, acuzat de omor, arestat preventiv pentru 30 de zile

Crima din Centrul Istoric. Văduva Vasile, acuzat de omor, arestat preventiv pentru 30 de zile

Procurori criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui Văduva Vasile, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, judecătorul de drepturi şi libertăţi admiţând propunerea Parchetului şi dispunând arestarea preventivă a acestuia pe durată de 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al Compartimentului de Informare şi Relaţii cu Publicul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ulterior faţă de inculpat s-a dispus extinderea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi profanare de cadavre, potrivit Agerpres.

Din probele administrate până în prezent a rezultat că, pe fondul unui conflict spontan, la data de 13 iunie, în jurul orelor 15,00, în timp ce se afla în imobilul situat pe str. Gabroveni nr. 16, Văduva Vasile l-a lovit în mod repetat, cu o intensitate deosebită, cu un ciocan, pe asociatul său, victima S.N., la nivelul capului, provocând în acest mod decesul acestuia.

În zilele următoare comiterii faptei, inculpatul a acoperit cadavrul cu un material textil şi l-a introdus într-un sac din plastic, iar apoi l-a ascuns sub podeaua din lemn, într-o cameră de la etajul imobilului, la baza unui stâlp de rezistenţă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ulterior, în noaptea de 17/ 18 iunie, întrucât cadavrul intrase în stare de putrefacţie şi exista pericolul să fie găsit de alte persoane, Văduva Vasile a incendiat imobilul turnând substanţe inflamabile peste cadavru.

Cercetările au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul Omoruri şi din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale - Serviciul Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei.