Crin Antonescu: Dacă Băsescu mi-ar da mandat să formez Guvern, l-aș face cu PSD

Crin Antonescu: Dacă Băsescu mi-ar da mandat să formez Guvern, l-aș face cu PSD

Învitat în cadrul emisiunii ”Sinteza zilei” Crin Antonescu a declarat că în cazul în care Guvernul format de Victor Ponta nu va trece de votul Parlamentului, iar preşedintele i-ar propune să formeze un nou Guvern, ar cere sprijinul PSD.

Urmăriți pe evz.ro principalele declaraţii ale președintelui PNL LIVE TEXT Despre ruperea USL

  • Sunt la fel de bucuros în seara asta ca și în seara în care am rupt USL pentru că am făcut ce am crezut mai bine. În cazul crizei USL s-a vorbit mai puțin despre oameni și mai mult despre persoane din partid, însă în spatele discuțiilor era bunăstarea oamenilor.
  • În permanenţă am ştiut şi am avut convingerea că reprezentăm nişte oameni. Nu am niciun sentiment în legătură cu indiferenţa sau trădarea. Există două moduri de a vorbi despre oameni. Există un mod demagogic, când nu vrei să răspunzi la întrebări concrete, vorbeşti despre oameni nedefinit, despre oameni abstracţi şi există decizii concrete. Când noi vorbeam despre reguli care trebuie păstrate în această construcţie politică, vorbeam despre oameni. Când vorbeam despre propunerea unui om, respectiv Iohannis, vorbeam despre oameni – cei care au încredere într-un asemenea om. Când am vorbit despre candidatura la prezidențiale, vorbeam despre oameni.
  • USL nu s-a rupt pentru un om (n.r. Klaus Iohannis), fie el şi unul de valoare. Sunt multe lucruri care se adună, care se acumulează și există un capăt. Din punctul nostru de vedere, Iohannis nu a fost un pretext. Eram în dreptul nostru să propunem orice membru al partidului.
  • Compromisuri facem toţi. Aproape orice act politic este un compromis Poate ar trebui să-l întrebaţi pe dl Ponta de ce anume trebuia, cu preţul ruperii acestei construcţii, să nu-l accepte ca vicepremier pe dl Iohannis, iar astăzi, iată, îl acceptă pe vicepremierul guvernului Emil Boc, pe dl Humor Kelemen. Când spun că nu s-a rupt această construcţie din cauza unui om, ştiu ce spun.
  • Eu şi PNL am susţinut candidatul PSD la alegerile prezidenţiale din 2009 fără nicio negociere şi fără nicio condiţie. Sunt un lider de partid care a luptat pentru această construcție. Vă aduc aminte că am construit USL cu riscuri, însă atunci când am văzut că unii oameni vor să transforme USL în PSD și în momentul în care au modficat programul de guvernare și nici măcar nu ne putem pune miniștrii, atunci nu trebuia să-i mai mințim pe oameni cu o iluzie.
  • Regimul Traian Băsescu s-a menţinut când s-a încheiat un pact de coabitare, când la instituţiile europene s-a spus că totul e în regulă cu domnul Băsescu cu tot, atunci s-a menţinut. Dacă e ceva ce ne putem reproşa, e că nu am plecat din Guvern când s-a semnat pactul de coabitare. Aveam, însă, atâtea altele pe care le puteam face împreună, dar întrebarea rămâne. Poate era mai sănătos de atunci, dar până nu am consumat ultima speranţă nu am plecat.
  • Am ceva impotriva propagandei, inclusiv la ce se face la Antena 3, propaganda pesedista. Nu sunt aici să discut despre Antena 3, dar dacă mă întrebați o să răspund. Eu sunt atacat foarte violent si denuntat ca sunt un om care nu-si respecta angajamentele, ca s-a dat cu Basescu, pentru ca am fost la o emisune la B1 TV. Au fost seri întregi aici despre acest lucru. Premierul Ponta a fost atât de des la B1 încât l-au prins acolo evenimente grele, nu am văzut nicio problemă. Eu nu trebuie să îmi iau certificat de bună purtare de la Ponta, nici de la Antena 3, nici de la dumneavoastră, nici de la altcineva.
  • Dumneavoastră, ca post de televiziune, ați făcut un lucru extraordinar de urât, ați mințit oameni că eu și Traian Băsescu suntem apropiați, că lucrăm împreună. Nu am avut, nu am și nu voi avea nicio înțelegere cu Traian Băsescu nu pentru că se supără Ponta sau Sârbu, ci pentru că Băsescu şi-a bătut joc de România.
  • (Mihai Gâdea: Aţi promis la Antena 3 că nu va veţi întâlni niciodată cu Traian Băsescu. V-aţi încălcat cuvântul?) Nu e vorba că mi-am încălcat cuvântul, s-au schimbat nişte situaţii care m-au făcut să mă întâlnescu cu Băsescu. Există nişte subiecte pentru care era obligatoriu să mă întâlnesc cu Traian Băsescu pentru că se află în acea funcţie, nu pentru persoană Traian Băsescu
  • Dacă m-am întâlnit cu Traian Băsescu, m-am întâlnit, nu vă pot spune de ce. Nu mă interesează, pentru că deja aveţi o opţiune în această privinţă – de a nu avea încredere. De a mă declara pe mine într-un fel sau altul. Pe Traian Băsescu îl consider la fel de nociv. În legătură cu Ponta mi-am schimbat părerea, dar nu m-am răzgândit, iar în legătură cu Antena 3, constat nişte lucruri.
  • Nu am putut accepta ideea că cineva, pentru o decizie de Guvern reluată în Parlament, perfect transparentă poate fi pus sub acuzare. Ăsta e cazul Vosganian. Restul, la care operează prezumţia de nevinovăţie, sunt o chestiune pe care justiţia o va decide. Între timp, eu am încredere mult mai mare într-o cerere pe care Parchetul General o face în Parlament. De ce? Pentru că nu mai suntem în regimul Băsescu, pentru că fostul meu aliat, Victor Ponta, a făcut nişte propuneri de şefi ai Parchetelor şi, ca atare, trebuie să am mult mai multă încredere în justiţie, deoarece nu mai sunt procurori puşi de Băsescu şi Macovei.

Dialog Gâdea-Antonescu:

  • Gâdea: Va întreb pe dvs...   
  • Antonescu: Întrebaţi şi dvs pe cine puteţi, pentru că pe dl Ponta nu e voie   
  • Gâdea: Nu e voie? Cine nu ne da voie, Voiculescu? Văd că încă nu ați spus nimic despre el
  • Antonescu: Nu ştiu... poate însuși dl Ponta nu va da voie.   
  • Gâdea: A, dl Ponta e şeful nostru? Vă gândiți foarte prost domnule Antonescu (...) De ce nu ați apărat-o pe doamna Câmpeanu? 
  • Antonescu: Vindeți ieftin, nu e jurnalistic să vindeți drama unui om, nu mai povestiți lucrurile astea   
  • Gâdea: Îmi spuneți dumeavoastră despre ce să vorbesc?   
  • Antonescu: Da, nu am voie?    
  • Gâdea: Nu, nu aveți voie

Despre Mariana Câmpeanu

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Nu am schimbat-o pe Câmpeanu, nu am acuzat-o, nu i-am cerut nici măcar demisia. Băsescu i-a cerut, da, dar ce legătură am eu? În primul rând, bolile omului nu au de-a face cu acuzaţiile la care era supusă doamna Câmpeanu. Nu i-am cerut demisia, i-am spus că orice decizie ia, îi sunt alături. Nu cer demisia purtătorului de cuvânt al PNL pe nervozitatea de la Antena 3, de la B1, din alte părţi.
  • Îi luați apărarea doamnei Câmpeanu pentru că a fost atacată de propaganda băsistă, dar în același timp mă atacați și spuneți că am înțelegere cu Traian Băsescu. Luați apărarea oamenilor atacați, dar o faceți selectiv.
  • (Mihai Gâdea: Cum explicaţi acţiunile DNA împotriva liberalilor care se opuneau împotriva USL - Ruşanu, Chiţoiu, David?) Dvs credeţi că sunteţi la o emisiune umoristică? Dvs credeţi că eu, Crin Antonescu, în cârdăşie cu Traian Băsescu, dirijez acţiunile DNA? Ce insinuaţi dl Gâdea, ce insinuaţi de seri întregi aici? Chiar nu e niciun Dumnezeu deasupra noastră? O asemenea mizerie, în 25 de ani, nu am văzut nici măcar de la Băsescu. Sunt profund afectat de aceste acuzații.
  • Nu trebuie să faceţi nici pe procurorul, nici să strigaţi, nu v-am trimis eu la DNA. Antena 3 a făcut şi lucruri extraordinare... Fiţi mai academic, e totuşi un post mare Antena 3
  • Ruperea USL poate îi servește lui Traian Băsescu. Porniți de la ipoteza că PNL și-a dorit ruperea USL, dar dumneavoastră nu ştiți câte lucruri am lăsat de la noi, mai mari sau mici pentru un partid destul de mare, pentru ţară destul de mici. Am făcut o coaliţie pentru ca ţara să meargă înainte.

Despre noul Guvern

  • Atenție, Guvernul care va fi votat mâine nu e cel pentru care au votat 60% dintre oameni. Oamenii nu au votat pentru vicepremierul guvernului Boc.
  • Dacă Guvernul cade, au loc consultări pentru formarea unui nou Guvern, la Cotroceni. Preşedintele va trebui să dea mandatul cuiva. Dacă noi ne ducem, cei de la PNL, cerem mandat pentru noi. Nu ni-l dă nouă, îl dă la PSD. Nu îl dă la PSD, îl dă la Mişcarea Populară. Dacă mi-l dă mie, fac Guvern cu PSD. Primul partid pe care l-aş căuta pentru majoritate ar fi PSD.
  • Am făcut şi lucruri bune, chiar dacă am fost atacaţi că nu suntem liberali, că luăm măsuri de stânga. Am fost atacaţi. Eu am susţinut măsuri de stânga, pentru că oamenii cărora li s-au tăiat pensii şi salarii au fost nedreptăţiţi. L-am susţinut pe Ponta cum niciun prim-ministru nu a fost susţinut, dar toate lucrurile au un capăt, când vezi că unii vor să se întoarcă în 2004. Eu mă uit spre 2015, spre 2020.
  • Există o limită a penibilului, domnule Gâdea. V-aţi năpustit asupra lui Iohannis toţi cei care lucraţi în armata pesedistă de propagandă (Gâdea: "Eu fac parte din armata de propagandă pesedistă?! Eu care am fost la DNA în timp ce dumneavoastră eraţi preşedintele Senatului?! Eu sunt convins că dumneavoastră v-aţi înţeles cu Băsescu.)
  • Ce vreţi să spuneţi? Că eu, că preşedinte al Senatului, am determinat aducerea dumneaovoastră la DNA? E o porcărie

Despre întâlnirile cu Traian Băsescu

  • M-am întâlnit cu domnul Băsescu pentru probleme de politică externă. Nu au fost întâlniri secrete, doar nepublice. Am fost pe o problema în legătură cu Republica Moldova
  • A două vizită a fost după un telefon dat de secretarul de stat al SUA, John Kerry, şi care viza o problema de securitate naţională despre care nu pot spune. Nu e vorba de vreo conspiraţie. Nu a fost nimeni la Băsescu să vorbească despre Ponta, să-l dăm jos sau altceva...
  • Va garantez că Traian Băsescu nu va fi niciodată premier. Va garantez că nicio combinaţie a domnului Ponta cu Ioan Rus pe la Cluj nu-l va putea aduce prim ministru.
  • Falsificați lucruri aici. Am promis ”jos Băsescu”, iar azi, în egală măsură PSD pune în pericol democrația la fel ca Băsescu. Promisiunile însemnau o politică externă mai bună, o justiție independentă, iar PSD face aceleași lucruri. Dumneavostră nu știți decât un singur lucru - ”jos Băsescu” - dar eu nu lupt împotriva lui, ci împotriva a ce a însemnat regimul lui și dacă Ponta sau altcineva va face aceleași greșeli îl voi taxa, dumneavoastră numărați înjurăturile și pontați câte critici i-am adus lui Băsescu.
  • Eu nu-mi dedic viața înjurării lui Traian Băsescu, eu nu trebuie să pontez înjurături la dumneavoastră sau la alții. Nici nu vă mai întreb de ce atunci când alții s-au înțeles nu v-ați scandalizat la fel de tare. 
  • Dacă mi se cere demisia de la Senat, mi-o voi da.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • Vladimir Putin a avut o convorbire la telefon cu Barack Obama: Îmi rezerv dreptul să apăr interesele Rusiei în Crimeea și estul Ucrainei | VIDEO
  • Traian Băsescu: "Nu-l mai desemnez pentru nimic în lume pe Ponta premier. REPLICA lui Ponta: ”Merg marţi în Parlament. Vom avea un nou guvern”
  • EUROVISION 2014. Paula Seling si Ovi ne vor reprezenta la Eurovision 2014! Ce sanse avem la Copenhaga?

TOP 3 CELE MAI POPULARE ARTICOLE:

  • TOP ZECE bărbaţi superbi care s-au născut femei | FOTO
  • FOTO Copil de 13 ani UCIS de un câine. "Băiatul meu. Doamne, de ce?"
  • IMAGINI ŞOCANTE! Descoperire uluitoare a medicilor în creierul unui bebeluş de patru luni